Odihneste-te in pace!MJ!

Prima caseta pe care am avut-o era Dangerous. Si pentru ca nu intelegeam versurile, le pronuntam fonetic si in putin timp steam toate versurile tuturor melodiilor. Acum doua zile dansam intr-un club precum MJ. Inca stiu fiecare ton si nota din majoritatea cantecelor lui MJ. Si aproape fiecare videoclip cadru cu cadru. La primul concert am fost extraordinar de trist pentru ca eram prea mic sa merg. La al doilea am fost si nici nu am putut sa ma bucur de emotii. Il consider un geniu al muzicii, si melodiile de dragoste pentru oameni m-au inspirit si m-au educat in ceea ce am facut in viata, si probabil in ceea ce voi mai face. Partea cealalta a monedei nu o iau in considerare.

Miscarile de dans care parca veneau de pe alta planeta sunt unele dintre cele mai frumoase miscari umane pe care le-am vazut vreodata. In sfarsit are liniste, dar linistea pe pamant va fi mai putin frumoasa decat era pana acum, intre doua melodii ale celui care a fost Regele Michael Jackson!

Odihneste-te in pace!

Cronica unui teatru pierdut

Pentru un pasionat de teatru, actul deplasǎrii şi vizionǎrii unui spectacol e mai mult decât un act cultural si social şi estetic şi distractiv. Are repercusiuni. Asupra stǎrii de spirit şi chiar asupra spiritului. De altfel, sunt convins cǎ situaţia e similarǎ cu orice pasiune. Astfel, atunci când pasionatu’ merge la teatru vrea sǎ simtǎ cǎ i se rǎspunde într-un anume fel, cǎ I se comunicǎ, cǎ este asigurat şi reasigurat asupra pasiunii sale. E un fel de egoism paternal, ca atunci când copilului tǎu îi ceri sǎ îţi mulţumeascǎ pentru ce faci pentru el, şi sǎ îţi confirme cǎ nu e în van. În fine, când nu se înţâmplǎ aşa, e rǎu. Iar unele spectaole au darul de a fi rǎu, dacǎ îmi iertaţi dezacordul. Sǎ presupunem aşadar un spectaol în care textul ales este oarecum interesant, dar viziunea pe care o transimte în ansamblu este dezolantǎ, care vorbeşte despre lucruri mari fǎrǎ sǎ susţinǎ aceste lucruri cu personaje motivate, cu acţiuni motivate, cu replica în ultimǎ instanţǎ, motivate. Mai mult, scenografia care câteodatǎ te mai face sǎ uiţi inconsistenţa lumii pe care o vezi pe scenǎ, are datele unui peisaj superflu, neîncadrabl şi de neîncadrat, în care personajele par lipite, din altǎ poveste. Ideile de regie, atât luate în ansamblu cât şi în particular, aşa numitele cioace, sau mici rezolvǎri dorite comice şi ieşite dezolant, pun capac peste o apǎ chioarǎ, prezentatǎ drept o supǎ delicioasǎ. (ce metaforǎ culinarǎ,în fine). Şi dacǎ nu ar fi tot, un prieten în distribuţie chiar îţi stricǎ starea de spirit. Mai ales când prietenul chiar joacǎ bine, pe câţ se poate sǎ amesteci o brânzǎ de calitate la o budincǎ fǎcutǎ din brânzǎ veche. (metaforǎ culinarǎ, recidivez, în fine) Şi uite-aşa, îţi vine sǎ te laşi de meserie, eşti ofuscat, dezamǎgit, începi sǎ îţi pui probleme grave, despre univers. Şi îţi aduci aminte cǎ ai un blog şi cǎ îl poţi folosi terapeutic, scriindu-ţi amarul, sǎ ştie şi alţii cǎ doare sǎ nu mai crezi în pasiunea ta. Un amic spunea cǎ arhitecţii proşti ar trebui condamnaţi la închisoare pe viaţǎ, şi aproape cǎ încep sǎ îl înţeleg. P.s. Nu dau în vileag numele spectacolului, dar dacǎ ghiceşte cineva, dau o bere. Pt. Ani.

Strada Cartii, noi, intre noi, pentru toata lumea

Nu am nicio indoiala ca acest proiect va atrage tinerii din Bucuresti si ca in curand se va dezvolta si in alte orase ale tarii. De altfel, nu am niciun dubiu ca acest proiect va avea foarte multi adepti. Pentru ca noi romanii avem cateva caracteristici clare, de cand lumea. Intre ele, bunatatea si capacitatea de a darui sunt imense.
Salut initiativa, salut pe cei care au gandit-o si initiat-o si promit ca am sa incep in forta, daruind 5 carti la intamplare, pri Bucuresti, chiar azi.
Spor la treaba!

Strada Cartii

Citeşte şi dǎ mai departe.
Îţi place o carte? Vrei ca şi altcineva sǎ se bucure de ea? Dǎruieşte-o! E simplu!
Ia o carte, noteazǎ pe o foaie în interiorul ei strada pe care locuieşti şi pune-o îtr-o cutie poştalǎ la întâmplare. Sau în faţa unei uşi. Ataşeazǎ pe ea şi regulamentul proiectului „Strada Cǎrţii” şi adresa www.stradacartii.wordpress.com

Dacǎ primeşti o carte, citeşte-o şi dǎ-o mai departe. Sau pǎstreaz-o drept amintire şi dǎruieşte alta. Nu uita sǎ specifici instrucţiunile şi binînţeles Strada Cǎrţii.

Atenţie! Limita maximǎ de cǎrţi pe care le poţi dǎrui este de 368283629 de exemplare.

O datǎ pe lunǎ, în prima sâmbǎtǎ a fiecǎrei luni, mai exact, toţi cei care au primit şi/sau dǎruit cǎrţi se vor întâlni în Piaţa Universitǎţii, la fântâna din faţa facultǎţii de litere, pentru impresii.

Şi pentru cǎ acest proiect este în totalitate non-profit, te rugǎm frumos sǎ susţii şi sǎ promovezi Strada Cǎrţii în cercul tǎu de prieteni, în grupuri, pe blogul personal şi pe unde mai poţi. Mulţumim!

Bieninteles, in afara de strada cartii se pot adauga si mesaje simpatice trimise urmatorului cititor, dar asta ramane la latitudinea fiecaruia!

Şi capra şi varza…

Dacă sunteţi o persoană cu vederi liberale, aţi face bine să mergeţi la spectacolul teatrului Act din Bucureşti, asta dacă nu cumva aţi avut ocazia să îl vedeţi în cadrul secţiunii „Un regal teatral”, la festivalul din Piatra Neamţ de anul acesta. Fără nicio conotaţie de factură politică, deşi în prag de alegeri electorale, ca sa zicem asa, liberalsimul textului lui Albee, regizat de Alexandru Dabija, „Capra sau Cine-i Silvya?” este capabil să lase mască pe chiar cel mai liber…al spectator.
Apropos, desfăşurarea de forţe de acum două seri (n.a.aseară) a pus la grea încercare un public pietrean recunoscut pentru capacitatea de a fi deschis la noutatate.
Astfel, simplu, un soţ, tată, cap de familie, persoană în vârful carierei, se îndrăgosteşte de… o capră. De aici, întreaga situaţie familială explodează, cu atât mai mult cu cât mama, interpretată de Emilia Dobrin şi fiul, Marius Damian, nu sunt deloc dispuşi să accepte aşa zis-a aventură a tatălui, fiind departe de a îl înţelege.
Ceea ce a ţinut însă publicul pietrean cu sufletul la gură a fost, în afara subiectului tare, distribuţia de excepţie, din care au făcut parte şi Constantin Drăgănescu şi personajul principal amorezat în mod zoofil… Marcel Iureş. Realmente sclipitor, în momentele când încerca oarecum docil dar şi cu un soi e disperare ascunsă să explice soţiei că este vorba de o dragoste puternică, intensă, având momente de comic dar şi, alternând parcă, momente tensionate, dramatice chiar, reprezentaţia a fost de nota zece. Rămân memorabile aşadar discuţiile pe care le poate suscita o astfel de probematică, laolaltă cu o distrbuţie memorabilă, care cu siguranţă au încălzit publicul pietrean în cadrul categoriei grele a festivalului, care îşi merită numele de „Un regl teatral”.

Cronica scrisa pentru Festivalul de Teatru de la Piatra Neamt 2008