Vreau să fiu clar încă de la început. Cred în dreptul omului de a se exprima în ce fel doreşte, cu atât mai mult în spaţii special amenajate pentru aşa ceva, unde se plăteşte acest privilegiu. Respectiv într-un bar sau la o terasă sau într-un pub. În acelaşi timp consider şi aceea că nu-i frumos să încurci pe cineva cu exprimarea ta, că trebuie să îţi respecţi co-consumatorii, ca să zic aşa.
În fine, am fost la un concert al lui Tica solistul de la Karma. Şi am râs şi am vorbit, la o masă exact de lângă unde cânta domnul acesta. Şi m-am simţit atât de vesel…până când în pauza dintre melodii, artistul ne-a spus că speră să nu regrete că ne-a oferit masa lui şi că suntem prea gălăgioşi şi că îl deranjăm şî îi deranjăm şi pe ceilalţi.
…
…
…
Apoi, firesc, am redus volumul discuţiilor şi veseliei şi i-am dat ascultare domnului care cânta. Şi nu mică mi-a fost surpriza atunci când mi-am dat seama că sunt atât de trist încât aproape că aş fi plâns de milă pentru mine. Şi apoi fiecare melodie care urma aducea şi mai multă tristeţe.
Şi altfel spus, artistul s-a luptat cu mine, m-a redus la tăcere, a câştigat pentru că am tăcut, şi apoi mi-a aplicat lovitura de graţie, de la microfon, cu chitara în braţe, cântând versuri şi note de o tristeţe iremediabilă aproape.
Şi-uite aşa.
Dar mai e ceva extraordinar. Tot în războiul lui cu exprimarea-mi “out of line” acest domn a spus… “sper să nu mă înjuraţi iar pe net pentru că asta e, mai spun şi eu ce mă deranjează”
Înţeleg de aici că a fost înjurat pe net de alţii şi înainte. În fine, aşa am ajuns să scriu despre un “eveniment” despre care altfel sigur nu aş fi scris. Şi poate ăsta-i şi ideea. Naiba mai ştie.
Orice ar fi, în continuare vreau să scriu “cu stiloul” deşi simt că alunec spre ceva derizoriu. Eu nu injur artiştii pe net, oricâţ şi-ar dori dumnealor. Şi nici incapabil nu-s să înţeleg vorba frumoasă, omenească, a bunului-simţ. Şi dacă m-am lăsat purtat de o discuţie care îmi făcea plăcere, nu a fost ca să jignesc sau să deranjez pe cineva. Eu sunt acoperit, cumva. Dorm bine cu ce am făcut.
Dar aş fi dormit rău dacă aş fi ameninţat câţiva inşi de la o masă ca să îi facă să-mi ascultă tristeţea.
Arta se respectă de la sine. Artistul se respectă pe sine. Noi publicul suntem de-o teapă inferioară, dar nu ne cerem scuze pentru asta.
Dragi doamne, stimaţi domni, cel mai trist concert din viaţa mea.
Ofer cu drag şi dreptul la replică.
Departe de mine dorinţa de a da evenimentelor o amploare mai mare decât o au. Şi totuşi în momentul în care am postat ideea în categoria Cronici aflate în proiect, ştiam ce vreau să spun. Mai bine zis simţeam ce vreau să spun.
