Alex şi Morris, sau Ştefan Iordache şi Mitică Popescu. Cine a zis că noi nu avem actori mari, cine a zis că noi nu avem teatru pentru toată lumea, cine a zis că actorii din vechea gardă nu ştiu ce e aia text contemporan… în fine, dacă a zis cineva, sa meargă la “Alex şi Morris”. Un text interesant, politizat totuşi un pic cam mult, dar în rest sensibil, oarecum subtil în mizele sale, jucat… eeee aici e o problemă. Nu foarte mare dar totuşi o problemă. Sigur, valoarea şi experienţa celor doi actori, oarecum reflectaţi de Dana Dembinski Medeleanu ridică fără mare greutate sala în picioare, aplauzele sunt furtunoase, sincere, ca de altfel toate reacţiile faţă de ceea ce ţi se oferă la Teatrul Mic. Problema de care vorbeam e una de fond, mai mult teoretică dacă vreţi, pusă în ciuda succesului (salutar) al spectacolului.
Pentru sublinierea acestei să-i zicem defecţiuni vom face apel la un alt spectacol în regia lui Gelu Colceag, anume “Regina Mama”, cu Olga Tudorache, în care se întâmplă (oarecum alarmant!)… cam acelaşi lucru… un om aflat la sfârşitul vieţii, acrit de suferinţă şi boală, face apel la imaginaţie (minciună) ca să se păstreze viu, nimicind oarecum cu blândeţe şi naivitate (de om bătrân, căruia îi ierţi tot) pe toată lumea din jur. Sigur că există şi diferenţe. De altfel, aici vrem să ajungem. De ani de zile de când se joacă, “Regina Mama” reuşeşte să păstreze aceeaşi prospeţime, fără să îngroaşe sau subţieze vreo replică, vreun gest, fără să facă apel la îngăduinţa publicului faţă de etatea actriţei, faţă e valoarea ei arhicunoascută etc. Niciun fel de rabat de la calitatea actului artistic. Din nefericire, o astfel de atitudine, de relaxare a păcălit (mai mult sau mai puţin) la partitura lui Ştefan Iordache. Şi oricât ar fi de neştiutor publicul şi de plin de dragoste şi îngăduinţă pentru monştrii sacru al scenei româneşti care sunt, indiscutabil, Ştefan Iordache şi Mitică Popescu, rămâne fie senzaţia, fie gustul, fie opinia, ca în cazul de faţă, conform cărora se putea şi mai bine. Iar reacţiile au fost evidente: de la “Regina Mama” spectatorii ies cu lacrimi in ochi, oarecum timizi, puşi pe gânduri. De la Alex si Morris, spectatorii ies veseli, încă în gând cu glumele deşucheate ale lui Iordache sau mai ştiu eu ce gesturi amuzante. Dar piesa vorbeşte despre suferinţa şi se încheie cu moarte. Iar miza fundamentală asta este, dreptul la viaţă pe care îl are chiar şi un moş de 76 de ani. Las la latitudinea altora să judece care este reacţia mai buna, dacă există aşa ceva.
În fine, rămâne o seară în care am văzut un public bucuros, amuzat, participativ, ceea ce este, nici mai mult nici mai puţin, meritul celor doi mari actori, care au abordat cu ajutorul lui Gelu Colceag un text viu, modern, din lumea americană. Text a cărui lectură o recomand…
Chiar daca au in comun tema batranetii, cele doua piese se diferentiaza destul de mult, zic eu, de unde si reactiile diferite ale publicului. O relatie mama-fiu, prestabilita, va bate intotdeauna o relatie de prietenie. E clar ca in “Regina Mama” s-a mizat mai mult pe dramatismul situatiei, avand in vedere si situatia relatiei dintre cei doi: cuvinte nespuse, situatii ramase suspendate, neintelese, prea multe incertitudini si judecati. Conflictul este mai intens si are mereu in spate (ceea ce provoaca lacrimile spectatorilor) iubirea materna. In “Alex si Morris”, dramatismul nu prea este evidentiat, in principiu pentru ca ceea ce li se intampla este o fericire. Se gasesc unul pe altul, pleaca de la zero (nu aveau pe nimeni), si ajung la 1. Deci, in sine, este o intamplare pozitiva. De unde si tonul vesel si reactiile senine ale spectatorilor. Cred ca din acest motiv au pastrat linia poantelor, pentru a servi finalul cat mai lin, cat mai firesc.
Jocul actoricesc cred ca este in acord cu intentionalitatea piesei…
Eu cred ca orice relatie, daca se va pune in scena bine si va fi jucata bine va bate orice relatie pusa in scena in registru comic gros si jucata ca atare. De aceea nu cred ca relatia mama-fiu a fost punctul puternic in “Regina Mama”, ci Olga Tudorache, in care ne-am regasit toti, in relatiile noastre cu oameniii din jur. Sunt de acord ca dramatismul nu prea este evidentiat, tocmai de aceea am si sesizat o problema a registrului abordat. Textul a abordat o problematica majora, grava. Pe care a tratat-o mai “vesel” decat, cred eu, era cazul. Nimeni nu a tinut minte problemele batranetii, care se pot extrapola asupra omului in general, anume singuratatea, disperarea, frustrarea, pentru ca toata lumea a tinut minte glumele porcoase ale lui Iordache. Dupa mine, spectacolul ocoleste miza cu gratie, lasand doar o miza usoara, de comedie. Asta ar putea fi usor o problema de intentie regizorala, dar din costructia pe tablouri, cu ritm, cu rapiditate, in crescendo, am motive sa cred ca din perspectiva regizorala spectacolul a vrut altceva. Marii actori sunt insa mari actori…
Pot spune k la inceput, cand am descoperit teatrul ,eram indignata de obscenitatiile infiltrate in jocul actoricesc ,dar cu timpul am inteles k oamenii din jur sunt entuziasmati cand aud asa ceva…asa sunt oamenii ,in fond suntem liberi…
Aseara am fost la piesa “Alex si Morris” si n-am cuvine sa spun ce am simtit in finalul acesteia cand toata sala era exaltata…am simtit cum sangele imi pulsa cu putere in fatza ,apoi m-au podidit lacrimile,iar in drum spre casa am plans in hohote nepasandu-mi nici de mama care a ramas surprinsa vazandu-ma atat de emotionata.
Suntem datori voua ,actorilor, ne umpleti sufletele de bucurie si noblete spirituala.
Asa k va interzic voua ,criticilor ,sa criticati.Cel putin in fata acestor inegalabili actori!!!
Nu vad prea bine legatura intre obscenitate si noblete spirituala. Libertatea teatrului este un lucru cert pe care nu il neaga nimeni. La fel si meritul actorilor, incntestabil. Sunt insa termeni si valori amestecate, tratate ca egale dar profund diferite. O analiza doar mai atenta, bazata pe anumite realitati nu face decat sa sublinieze meritul actorului tocmai prin a il anula atunci cand nu e cazul. Mai simplu si mai eficient in gandirea critica este urmatoarea realitate: existenta unui specatcol valoros implica (cel putin conceptual) existenta unora/unuia de valoare inegala (mai putin valoros). Nu prin meritul criticului ci prin natura lucrurilor. Ma bucura lacrimile starnite de acest spectacol si de cei doi mari actori, pe care toti criticii ii respecta si ii apreciaza, dar imi rezerv libertatea de a ma intreba cu cata prospetime se vor revarsa din nou la o alta reprezentatie sua la un alt spectacol sau la o alta montare a acestui text cu alti actori etc.
Interdictia din final, in ciuda faptului ca anuleaza un drept fundamental implicat de arta de cand lumea, ma amuza datorita prospetimiii si ma responsabilizeaza. Iar gandul ca as putea egala eu, (in orice capitol) pe Stefan Iordache ma amuza pana la lacrimi.
parca unul dintre drepturile fundamentale ale omului este cel la libera exprimare. a se citi Constitutia Romaniei si Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
felicitari, Razvan, pentru tact si diplomatie!
Am pus citeva imagini din Portretul D-nei T
http://www.flickr.com/photos/csavules/sets/72157604601333066/show/
Am vazut Alex si Morris anul acesta prin aprilie.. dupa ce am ras toata piesa si am aplaudat frenetic chiar daca ma usturau palmele, am ajuns sa plang si sa ies doborata emotional de scenariu, dar si de talentul acestor doi mari actori ai nostri… Mi-am dorit enorm sa revad piesa, am asteptat sa reinceapa sesiunea si Stefan Iordache ne-a parasit… Alex si Morris va ramane probabil fara alte auditii, in lipsa lui Stefan totul fiind o copie ieftina…
Imi doresc enorm sa aflu daca aceasta piesa de teatru poate fi gasita undeva filmata, ca sa pot retrai acele emotii, daca pe scena nu se va mai juca vreodata.. poate stie cineva ceva, ar fi grozav :)
Eu n-am vazut piesa, din pacate, ma refer la Alex si Morris. As dori sa stiu daca se poate procura de undeva piesa pe suport dvd sau altfel, deasemeni “Asta-seara stau acasa” – desi aceasta piesa de teatru s-a jucat prin ‘89 daca am inteles bine.
Banuiesc ca spectacolul filmat se poate gasi la teatru mic. Sunt aproape convins ca au o arhiva in acest sens. Despre “Asta seara stau acasa” la fel, la sediul teatrului. Altfel nu te pot ajuta. Succes!