Mini-serialul în 6 capitole adaptat de Tony Kushner după feeriile sale cu îngeri (“Millennium Approaches” şi “Perestroika”) este o reuşită, făcută cu ingrediente de calitate, şi deştept. Şi regizat de Mike Nichols (care a mai făcut şi “Closer”). Trebuie admis de la început că formula de prezentare este, şi bineînţeles a fost şi la vremea ei, în 2003, una extrem de nimerită, cred, speculând, mai nimerită decat orice montare dramatică posibilă. Şi asta cu toate că structura de text dramatic se păstrează, replicile au un anume format de scenă, sunt monologuri presărate pe ici pe colo ş.a.
Un alt argument în favoarea alegerii unui mini-serial este de natură temporlă, de durată, un altul este de setting, de “decor” să zicem, un altul ţine de imagine, iar un altul de compoziţia rolurilor.
Scenariul, ca şi piesele originale câştigătoare de premiu Pulitzer, este realmente extaziant: peroraţii politice, despre discriminare şi rasă, iubire şi ură, sexualitate şi sentiment pur, o radiografie (parcă pe negativ) a naţiei continent.
Liniile de forţă, indiscutabil scenariul şi distribuţia impecabilă (Al Pacino, Meryl Streep, Patrick Wilson, Emma Thompson), duc într-o notă dură, frustă, capacitatea de forare a realului -raţională dar şi ajutată de inconştient- pe care o are omul conştient de realitatea care îl suportă. Mai exact, mai dintr-un foc, ai grijă ce-ţi doreşti, pentru că s-ar putea să ţi se întâmple, sau o pledoarie despre riscurile de a şti, cu toţi porii, despre lume. În altă perspectivă, vinovaţii fără vină, cei care nu au alt păcat decât acela că sunt “aware of”, la curent cu lumea, la scară largă. Desigur, curentul este foarte puternic. Ca să forţăm, nefericiţi cei bogaţi cu duhul, dar nu din vina lor.
Asadar, cu tilul de “obligatoriu”, risc o recomandare, similară cu cea pe care o faci unui vin bun, vechi. “In vino veritas”.
Post-edit post, un citat din finalul « Angels in America »
“Zidul Berlinului a căzut, Ceuşeştii au ieşit din peisaj, el construieşte democraţia socialistă, noul internaţionalsim. Gorbaciov este cel mai mare gânditor de la Lenin incoace, (…)încă nu ştim atât de multe încât să îl canonizăm, ruşii îi urăsc tupeul (…)”
Excelenta mini-serie. Replicile taie in carne vie si iti dau senzatia unei autoritati supreme, care parca guverneaza atat personajele, cat si spectatorul. Consider filmul o lupta data intre acea instanta si vointa constienta a omului. Chiar ca “vinovatii fara vina”, desi depinde din ce perspectiva sunt judecati.
Ingerii se irosesc pe Pamant. Asta a fost concluzia mea dupa vizionarea filmului.
am văzut şi eu acest serial şi cred că, dacă vrei să ştii cu adevărat cât de mare este Pacino, aici afli sigur. Meryl Streep, nici nu mai vorbesc, dar şi restul distribuţiei (mulţi actori tineri şi – din păcate – mai puţin cunoscuţi care joacă admirabil).
sunt unele concesii făcute corectitudinii politice şi stângii (de exemplu citatul tău), totuşi, jocul actorilor plus tuşa suprarealistă de calitate (greu cu visul într-o artă care ne-a obişnuit cu realitatea) acoperă această defecţiune. un serial care mi-a plăcut foarte mult.