Cu ce se mănâncă scrisul în viziunea unui romancier, tradus pentru un altul, viitor romancier. Câte tipuri de furculiţe, ce tacâmuri mai întâi şi care tacâmuri mai la urmă. Despre tehnică şi simţ al prozei. Fără să te facă romancier, Llosa te face să o apuci pe lungul drum al artistului către sine însuşi. Fie detaşat, fie implicat în proces.
Mai mult decât o artă poetică proprie, cartea mică, compusă din scrisori către un învăţăcel, mai vorbeşte şi de conştiinţa marelui artist raportată urmaşilor săi. Despre conştiinţa braţelor deschise, către viitor, către eternitate, prin dihotomia învăţat-învăţăcel. Aparenta concluzie, “uită tot ce ai citit şi apucă-te de scris” nu face decât să esenţializeze mesajul şi eventual, cu dărnicie, să îl împingă către un sens superior, actual: abia când vei putea uita tot ce ştii, vei putea începe să Înveţi, abia când resursele exterioare (raţiune, logică, memorie) se vor închide, se va deschide calea sinelui, abia atunci vei ştii ce vrei cu adevărat să ştii.
Mario Vargas Llosa, Ediţie Humanitas, 2005
