Rǎzvan Zlǎvog

Mi-aş dori să moară toţi odată cu mine…

In Cronica la zi, teoretice, probleme, atitudine on ianuarie 29, 2008 at 6:08 pm

e-doar-sf.jpeg

Întoarcerea fiului risipitor, ca într-un fel de junglă populată de figuri care nu par oameni, cât mai degrabă subconştienturi afişate, obsesii şi complexe, traume vii. Şi totuşi sunt de-ai noştri, nici mai mult nici mai puţin, cum s-ar zice „în carne şi oase”. Îi recunoşti, nu după râsul isteric care nu îţi e tipic, nu după lungile poveşti despre plimbarea de duminică, nu după mişcările coregrafice în care îşi desfăşoară actele sexuale, pe fond roşu, cu inimi (cicatrizate, mă întreb). Dar îi recunoşti, îi ai în familie, îţi sunt prieteni, cunoştinţe, îi vezi la TV, sunt oameni.

Aşadar, nu doar o călătorie în spaţiul interior al unor oameni, cât mai ales una în interiorul propriului fel de vedea lumea când e pe sfârşite: „Mă simt iubit în viaţă aşa cum ai vrea să fii iubit mort” spune personajul interpretat atent de Cristi Balint. Probabil că atunci când ştii că mai ai puţin şi mori, te simţi deja mort.

Nu doar o peroraţie despre frică şi paralizie, cât un cumul de mici realităţi, care se despart şi se împart precum celulele, atunci când din afară stimulii sunt diferiţi: fie un frate hiper-sensibil, fie o soră părăsită, fie o mamă uitată şi uitând.

Nu doar un set de invenţii regizorale, ci un tot unitar, gândit şi legat, legalizat, într-un fel, într-un spectacol, show. Cu scenografia lui Mihai Păcurar, care duce totul în unghi, la punctele de fugă ale unei perspective care parcă strigă manifestul omului-postmodern.

Pentru că am şi avut ocazia să comparăm cumva varianta franţuză a textului lui Jean Luc-Lagarce, prin supra-titrare, e nimerit să subliniem şi acurateţea Eugeniei Anca Rotescu, care face bine ce face, deschizând parcă la fiecare translare semantică, mai mult şi mai mult sensurile.(cât am reuşit să urmăresc desigur)

Distribuţia, cu plus pentru rolurile feminine (Antoaneta Zaharia, Paula Niculiţă, Meda Victor) -în ton cu atmosfera de fond, fără suişuri şi coborâşuri. Mihai Smărăndache, după Quintonce din “Inimi Cicatrizate”, parcă din ce în ce mai bolnav pe interior, iar Adrian Draganescu în partitură. Cu excepţia chansonette-ei cântată live (lăsând senzaţia că este playback –apropo de calitatea interpretării) de Mihai Smărăndache, care semnifică în sine un moment de teatru de calitate.

Peste toate, un show definit, poate nu atât de intens, ci doar mai tensionat. Şi până la urmă, pe bună dreptate, ce să fi fost mai mult decât „…sfârşitul lumii”(?)

*Despre lansarea de carte nimic pentru că în necunoştinţă de cauză am ocupat un loc rău plasat în holul teatrului Odeon, altfel gazdă bună şi ca de fiecare dată în haine de sărbătoare, parcă.

  1. “mi-aş dori ca totul să piară odată cu mine; ba nu, totul să rămână în urma mea; ba nu, să moară, ba nu, să rămână, ba nu, să moară, să rămână…” – ceva de genul ăsta e şi în Regele moare a lui Eugen Ionescu (am jucat şi eu, dar ca un amator, bineînţeles).

  2. O piesa care m-a plictisit, din pacate. Desi a avut dinamism prin coregrafie si proiectii, mi s-a parut cam plata, cam prea tacuta, fara insa ca tacerea sa comunice indeajuns incarcatura, simbolistica situatiilor. Motiv pentru care eu, ca spectator, aveam deconcentrari foarte dese. Cred ca putea fi scurtat, facut mai ca un soi de pastila efervescenta.

  3. Importanta rasului.

    Daca nu stiati pana acum, cronica de mai sus va invata ca exista subconstientrui afisate. Luati aminte, circula insotite de sus-numitele traume vii. Traumele moarte nu au mai ajuns. Iata si retorsimul oratoria si limbutia, vb-a lu bietu Cara. zice: “cicatrizate,ma intreb”. Adica eu ma intreb o trasatura a unui tzesut muscular. Ma intreb cicatrizate. Sau, in alt unghi de vedere, “Ma intreb, Cicatrizate!” Adresare directa, cu ceva in vocativ.
    Dar sa trecem mai departe.
    cea mai senzationala observatie critica de departe:”jucat atent de Cristi Balint.” Inger-ingerashul meu ce fraza. Cristi, daca ma auzi acum, iarta-ma!Ai jucat foarte tare, asta vroiam sa zic.
    Si acum , sa vedem: avem referiri culturale la patologie, psihologie, micro-biologie, arhitectura, cultura media, PM-ism…
    Reiau cu scuzele pentru Mihai Smarandache, care daca ma auzi, iarta-ma.L-am facut pe om bolnav pe interior, desi sunt sigur ca este foarte sanatos. Vroiam sa zic ca a jucat foarte tare. Si de fapt intentionam un compliment.
    Am zis si de traducator, ma mandresc ca nimeni altul cu asta. Distributia face loc si influentei din matematica, cu plusri si minusuri. Intertextualitate si interculturalitate.
    Si un final de groaza, la nivel uc o alta intrebare reto-rica nu stia sa zica, una alta.