Dacă pleci de la premisa că totul poate fi redus la firea lucrurilor, la firea umană, la nevoile rasei, care nu ţin cont de Bine şi Rău sau de Moral-Imoral, ajungi în inima marelui scriitor Frank Wedekind şi a piesei sale “Deşteptarea primăverii”.
Ceea ce e interesant în cazul montării lui Victor Ioan Frunză este tocmai procesul, construcţia unui sistem de gândire atât de bine susţinut încât e probabil să se distrugă pe sine, precum într-o implozie.
Mai exact, obsesia continuă de a pune la îndoială Tot duce, firesc (dar extrem de interesant) la situaţia paradoxală în care se pune la îndoială însă procesul de a pune la îndoială. Ca o capcană în care te prinzi mai tare încercând să scapi.
Tradus în imagine scenică, acest amplu peripluu gnoseologic şi ontologic, existenţial, lasă senzaţia de strigăt. Lasă ecou. Ecoul revelaţiei că o dată ce conştientizezi că eşti viu (vine primăvara) începi traseul către nefiinţă.
Aparenţa cu care jonglează excelent Frunză este compusă din mai mulţi tineri dornici să afle despre sexualitatea proprie, întâmplări comice dar şi extreme, peroraţii vii şi întrebări retorice, tabuuri, absurdităţi, atmosferă. Muzica live (Tibor Cari) care compune interludii şi punctează ideile importante sporeşte atmosfera, iar luminile şi scenografia realizată de Adriana Grand accentuează prin imagini foarte frumoase unele pasaje, rezonând bine cu întregul. Un lucru cert este că experienţa lui Frunză rezolvă remarcabil dificultăţile unui text ca „Deşteptarea…”
Cuplul de actori George Costin-Radu Mic (Melchior-Moritz) are momente valide şi susţinute puternic din interior iar Nicoleta Lefter (Wendla) reuşeşte, chiar dacă pare un pic forţat pe alocuri, să îşi definească drama, cautarea, soluţiile.
În esenţă o compoziţie completă adusă de la Brăila la Teatrul Odeon împreună cu întrebarea (şi îndoiala) perpetuă faţă de sensul omului, al iubirii, al moralei, al regulilor ş.a.
Cronica a aparut pe www.port.ro
