Teatru - full contact

Conferinţele de teatrologie pe care le-a găzduit Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova au vorbit despre o realitate teatrală a abordărilor. Diversificate şi diversificabile la maxim, versiunile pe care le suportă Shakespeare sunt atât măsura marelui autor britanic cât şi reflexia re-creatorilor săi.

Mai mult decât atât, fără să fie subliniată ca atare explicit, tendinţa de fond (nu de formă, atenţie) pe care o trădează căutările cercetătorilor, inovatorilor şi observatorilor din lumea bună a teatrului se poate reduce la următoarele:

Teatrul este un motor pentru descoperirea (continuă şi nu originală sau actuală neapărat) a identităţilor, a factorilor care compun omul, a relaţiei, a transcendenţei, a marilor şi micilor întrebări despre om.
Specific, teatrul constă într-un proces mutual (atât din partea actorilor cât şi din partea spectatorilor) de intruziune în „intimitate”.

*definiţia intimităţii în contextul actual dezvăluie câteva mize importante: spaţiul pe care ni-l arogăm drept intim este în creştere, prin procesul de alienare faţă de celălalt-ul concret în favoarea apropierii unui celălalt virtual; infinitatea iluzorie, aparentǎ, pe care o oferǎ virtualitatea expandeazǎ intimitatea pânǎ când aceasta ajunge sǎ îmbrǎţişeze întregul univers.

În contra-partidă, suita de acţiuni şi re-acţiuni convenţionale dar şi spontane, pe care participanţii, deopotrivă actori şi spectatori, şi le atribuie şi însuşesc, desface cercul strâmt (aparent imens) al intimului şi face loc contactului.

Mai exact, contactul pe care îl obţinem la teatru (atunci când acesta respectă adevărata sa măsură) invadează, de multe ori chiar subversiv, intimul fiecăruia şi spaţiul intim al grupului (o aşa-numitǎ intimitate comună) astfel încât permite ca experienţa să fie remarcabilă, apoape de lux. Concluziv, este vorba de experienţa omului pus din nou în relaţie cu ceea ce îl defineşte mai bine decât orice: alteritatea.