Vreau să fiu clar încă de la început. Cred în dreptul omului de a se exprima în ce fel doreşte, cu atât mai mult în spaţii special amenajate pentru aşa ceva, unde se plăteşte acest privilegiu. Respectiv într-un bar sau la o terasă sau într-un pub. În acelaşi timp consider şi aceea că nu-i frumos să încurci pe cineva cu exprimarea ta, că trebuie să îţi respecţi co-consumatorii, ca să zic aşa.
În fine, am fost la un concert al lui Tica solistul de la Karma. Şi am râs şi am vorbit, la o masă exact de lângă unde cânta domnul acesta. Şi m-am simţit atât de vesel…până când în pauza dintre melodii, artistul ne-a spus că speră să nu regrete că ne-a oferit masa lui şi că suntem prea gălăgioşi şi că îl deranjăm şî îi deranjăm şi pe ceilalţi.
…
…
…
Apoi, firesc, am redus volumul discuţiilor şi veseliei şi i-am dat ascultare domnului care cânta. Şi nu mică mi-a fost surpriza atunci când mi-am dat seama că sunt atât de trist încât aproape că aş fi plâns de milă pentru mine. Şi apoi fiecare melodie care urma aducea şi mai multă tristeţe.
Şi altfel spus, artistul s-a luptat cu mine, m-a redus la tăcere, a câştigat pentru că am tăcut, şi apoi mi-a aplicat lovitura de graţie, de la microfon, cu chitara în braţe, cântând versuri şi note de o tristeţe iremediabilă aproape.
Şi-uite aşa.
Dar mai e ceva extraordinar. Tot în războiul lui cu exprimarea-mi “out of line” acest domn a spus… “sper să nu mă înjuraţi iar pe net pentru că asta e, mai spun şi eu ce mă deranjează”
Înţeleg de aici că a fost înjurat pe net de alţii şi înainte. În fine, aşa am ajuns să scriu despre un “eveniment” despre care altfel sigur nu aş fi scris. Şi poate ăsta-i şi ideea. Naiba mai ştie.
Orice ar fi, în continuare vreau să scriu “cu stiloul” deşi simt că alunec spre ceva derizoriu. Eu nu injur artiştii pe net, oricâţ şi-ar dori dumnealor. Şi nici incapabil nu-s să înţeleg vorba frumoasă, omenească, a bunului-simţ. Şi dacă m-am lăsat purtat de o discuţie care îmi făcea plăcere, nu a fost ca să jignesc sau să deranjez pe cineva. Eu sunt acoperit, cumva. Dorm bine cu ce am făcut.
Dar aş fi dormit rău dacă aş fi ameninţat câţiva inşi de la o masă ca să îi facă să-mi asculte tristeţea.
Arta se respectă de la sine. Artistul se respectă pe sine. Noi publicul suntem de-o teapă inferioară, dar nu ne cerem scuze pentru asta.
Dragi doamne, stimaţi domni, cel mai trist concert din viaţa mea.
Ofer cu drag şi dreptul la replică.
Imi spunea un prieten de-al meu ca el nu merge la serile folk pentru ca i se pare o muzica extrem de deprimanta. Radeam de el si ii ziceam ca e fraier, ca e super muzica. Insa am realizat ulterior ca acea “super muzica” erau de fapt piesele alea haioase despre cum ne distram etc. Si ca alea mai de corazon, sunt de fapt niste strigate de disperare ale unor momente prin care am trecut cu totii. Asa ca daca nu esti intr-o dispozitie super super vesela mai bine nu te duci la seri flok, risti sa scoti la suprafata toata durerile alea pe care le-ai ascuns undeva si de care nu mai vrei sa stii. Am zis!
Daca omul si artistul asta au avut de exprimat – tristetea -, asta inseamna ca nu mai trebuie sa doarma bine noaptea? Pai cu cine si unde sa mai exprimi ce ai in tine? Eu zic sa-i trimitem pe cei tristi pe mare, ca pe nebuni in evul mediu.
S-a intamplat la o piesa de la Teatrul Foarte Mic acum cativa ani sa fie in public niste carcotasi octogenari, iar, la un moment dat, Razvan Oprea si-a iesit cateva secunde din rol si i-a facut cu ou si cu otet. O atitudine perfect indreptatita, omul este pe scena, ramai si respecta-l sau pleaca din sala. Multi (nu si tu) au senzatia ca si-au castigat dreptul de a se manifesta orisicum platind un bilet sau o consumatie. Nu se dezic deloc de acea teapa inferioara.
@adriana.Nimic mai adevarat. Si eu il inteleg. dar nu era un spectacol de teatru. Si nici frumos n-avea nimic daca ne spunea. Altfel, nu suport senzatia de care vorbesti. dar aici e vorba de a transmite intr-un fel cerintele tale, daca despre asta o fi vorba.
Eh, asa e Tica :) Asa a fost mereu.
Eu am trait o experienta in cealalta extrema, desi situatia in sine foarte asemanatoare. Concert Chilian. Prietenii stiu cat de urat face daca vorbeste cineva “peste el” (nu am gresit, nu doar se supara, face urat). Ajung la locul faptei si, stiind ca intr-adevar am ajuns unde trebuia (poveste lunga), am sunat-o pe Laura sa o anunt unde trebuie sa vina si ea. Nu va spun ce-a fost la gura maestrului vazandu-ma cu telefonul la ureche in alea 7 secunde pe ceas. Mi-e rusine de pagina asta frumoasa. Dar recunosc ca m-as fi simtit mult mai bine daca as fi stat la taclale la telefon, daca as fi vorbit tare, daca daca daca. Si uite cum s-a nascut o frustrare.
mai, scurt si la obiect. era de discutat (pe blog :) ) daca te-ar fi redus la tacere -doar prin muzica- in timp ce tu faceai cu totul altceva. l-as fi numit si eu artist, dar, asa, ramane: “Eh, asa e Tica :) Asa a fost mereu.”
În fine, întru adevar si pace