Posts Tagged ‘arta poetica’


romanicer.jpg

Cu ce se mănâncă scrisul în viziunea unui romancier, tradus pentru un altul, viitor romancier. Câte tipuri de furculiţe, ce tacâmuri mai întâi şi care tacâmuri mai la urmă. Despre tehnică şi simţ al prozei. Fără să te facă romancier, Llosa te face să o apuci pe lungul drum al artistului către sine însuşi. Fie detaşat, fie implicat în proces.

Mai mult decât o artă poetică proprie, cartea mică, compusă din scrisori către un învăţăcel, mai vorbeşte şi de conştiinţa marelui artist raportată urmaşilor săi. Despre conştiinţa braţelor deschise, către viitor, către eternitate, prin dihotomia învăţat-învăţăcel. Aparenta concluzie, “uită tot ce ai citit şi apucă-te de scris” nu face decât să esenţializeze mesajul şi eventual, cu dărnicie, să îl împingă către un sens superior, actual: abia când vei putea uita tot ce ştii, vei putea începe să Înveţi, abia când resursele exterioare (raţiune, logică, memorie) se vor închide, se va deschide calea sinelui, abia atunci vei ştii ce vrei cu adevărat să ştii.
Mario Vargas Llosa, Ediţie Humanitas, 2005

Anunțuri

slp-mic.gif

(completare a postului precedent) 

Să zicem că din întâmplare îţi cade în gheare un text dramatic despre un om şi mama lui. Ce faci? Îl citeşti. Şi scrii despre el.Ce scrii? Încerci să te prinzi întâi despre ce e vorba. Dar nu poţi. Pentru că nu înţelegi. Chiar dacă mai mult sau mai puţin, poţi să faci conexiuni. Dar în principiu, nu înţelegi, pentru că în viaţa ta mică din satul tău în care mergi la bere cu amicii, stai în trafic şi fumezi mult, lucrurile astea nu se întâmplă: părinţii nu se înjură cu copiii la mine în sat, şi tot la mine în sat nu se poate ca şi mama şi fiul să fie prostituate, sau prostituaţi. Şi nici nu se poate să se sinucidă şi să aibă sida şi să sufere atât şi totuşi să iubească atât. Şi nici nu se poate să locuiască într-un deşert atât la propriu cât şi la figurat.Urmează o replică la care eu m-am gândit mult, şi vreau să atrag atenţia în mod special asupra ei: ASTA SE ÎNTÂMPLĂ DOAR ÎN FILME. Şi noi, cei care avem un pahar de ceai dimineaţa şi un job şi mai multe facultăţi (nu mintale), nu avem nicio legătură… Avem părinţi, fraţi, surori, prieteni mulţi şi deşi (cu accent pe „e”), nu avem nicio treabă. Şi atunci de ce m-ar interesa pe mine, un astfel de text dramatic? De ce m-ar atinge în vreun fel?Pentru că dacă la mine în sat lucrurile stau aşa, în oraş nu mai e la fel. Şi cu timpul, satul meu va deveni oraş, şi apoi mapamond. Şi am să o înjur şi eu pe mama mea, şi am să mă prostituez şi eu, şi am să mă sinucid şi eu.

Ba nu, nu am să o fac, pentru că o să îmi amintesc de textul acesta, care nu m-a interesat. O să îl recitesc, o să ştiu ce a vrut el să spună, o să merg altfel, mai straight as a line, mai gay as a circle, mai nuştiu’cum as a nuştiu’ce. Şi, după o ecuaţie simplă, o să fiu mai fericit, mai liber, mai plin de viaţă.

Toată tevatura vorbeşte despre un mod anume de a vedea arta, şi teatrul şi cuvântul şi situaţia. Nu ca pe un produs, ca pe o experienţă. Pentru că un lucru e cert, mai devreme sau mai târziu, o să ne atingă pe toţi câte o palmă a vieţii de la oraş. Indiferent de cât de mic e satul în care stăm.

Dacă nu e aşa, vă dorim fericire plăcută!