Posts Tagged ‘blogger’


wordpress_icons.jpg

Potrivit Romania libera ar trebui sa avem o dubla aniversare: 10 ani de la infiintarea primului blog (in aprilie 2007) si tot atatia de cand a luat nastere cuvantul care le defineste – „weblog”. Devenit un trend in lumea online, blogging-ul este unul dintre cele mai de anvergura fenomene din spatiul virtual.

Potrivit eBlogs :Blog este prescurtare pentru weblog. Un weblog este un jurnal sau o publicaţie online actualizat(a) recent şi disponibil(a) publicului larg. Blogurile reprezinta in general personalitatea autorului sau.

Blogger – persoana sau entitate care intretine un blog si scrie periodic in el.

„Weblog”, cuvantul care a creat o adevarata nebunie in jurul unui simplu fenomen: acela de a scrie mai multe insemnari pe Internet, in cadrul unui jurnal online. E ca si cum cineva scrie un e-mail
pentru mai multi prieteni, singura diferenta fiind ca in cazul jurnalului online cititorii pot fi si cateva zeci sau cateva mii. Cuvantul „weblog” este de fapt un joc de cuvinte, fiind o combinatie intre „logging” si „web”, el fiind creat de Jorn Barger, creatorul site-ului „Robot Wisdom”, unul dintre primele bloguri din lume. A fost de ajuns un secol ca Technorati – portal specializat in identificarea si clasificarea jurnalelor online – sa anunte ca urmareste peste 70 de milioane de bloguri.

In cei zece ani de viata jurnalul online a suferit, ca orice fenomen in crestere, mai multe transformari. Am putea spune chiar ca fiecare utilizator nou-intrat in „blogosfera” a adus ceva nou cu sine si a contribuit la aceste transformari.

Intre 1997 si 1999 au inceput sa apara tot mai multe site-uri personale, unde oamenii faceau trimiteri catre alte site-uri sau comentau diverse evenimente din viata lor de zi cu zi sau diverse materiale citite pe alte pagini web. In aceasta perioada toti cei care isi creau un jurnal online trebuiau sa aiba anumite cunostinte tehnice, adica sa stie sa utilizeze programe pentru constructia unei pagini web si limbajul de HTML. „Boom-ul” (daca-l putem numi chiar asa!) s-a produs abia in 1999, cand blogging-ul a luat amploare o data cu aparitia „uneltelor” care inlesneau constructia unui jurnal online – adica un sistem pe baza de nume de utilizator si parola, unde utilizatorul avea doar de realizat niste setari (numele, schema grafica etc.) si apoi de introdus textul, link-urile si imaginile dorite. Mai ramanea un singur pas, apasarea butonului „Publish” (publica) si insemnarea aparea online.

Preluat din Romania Libera


ganditorul-de-la-valea-arsului-2615.jpg

Cronicăria de blog are mai multe calităţi. Faţă de cronicăria de ziar are o mai mare virulenţă, mai multă aciditate, taie mai mult şi mai adânc, faţă de revista de specialitate, se pune mai puţin accent pe tehnic, mai mult pe idee, divagări de la mesaj către point-uri mai tari, mai largi, mai de interes etc. etc. Şi e normal. Cititorul de blog e altfel, mai grăbit, mai pretenţios, mai click-uitor. Relaţia blogger-ului cu click-ul e una extrem de adâncă. De cele mai multe ori citeşti cu mâna pe mouse, căutând următorul link, care să provoace următorul click. Ceea ce te obligă. 

Cronica de pe blogul IN VINO VERITAS nu se adresează celor care au văzut spectacolele. Nici celor de specialitate, nici celor care nu au văzut dar vor să vadă şi să ştie ce să vadă. E doar un mod de a pune o problemă, încă în facere, un mod de a avea o atitudine, de a valoriza, conform cu unele criterii, de a atrage atenţia, conform cu propria vedere către lume. Ele, cronicile, nu impun un punct de vedere, ci din contră, îl expun. Miza nu este ca oamenii să fie de acord, ci să plece de acolo în propria idee. Pe blog, pentru că aici şi nu în revista Teatru azi sau în România Liberă, gândul e expus – la aprobări, la dezaprobări, la nuanţări. Există „comment-ul”, posibilitatea simplă de a iniţia un dialog. De a replica.

 Pertinenţa celor creionate pe blog e dată de onestitate şi de interesul real pentru fenomen. De aceea poate că într-o zi scriu fără neologisme, pentru că nu am nevoie de ele, iar într-alta, încerc să fac o apologie în care frazele mustesc de expresii care mai de care mai tehnice sau mai ştiu eu cum. Tot ce se poate. În orice caz, credinţa care mă face să scriu pornind de la teatru şi în fapt despre el, este aceea că, văzut din unghiul potrivit, teatrul poate fi mai mult decât un subiect bun de discuţie. Nu a pierdut nimic, ba chiar încă mai câştigă, lumea e interesată, teatrul evoluează, şi pune probleme. Şi e fain, când lumea îşi pune problema, creşte calitatea vieţii.