Posts Tagged ‘Bono’


  • DE ce facem toate astea?

    34 million African children

    went to school for the first time between 1999 and 2006 thanks to savings from debt relief, development assistance for education, and prioritization by African governments.

  • Sub-Saharan Africa needs 1.8 million more teachers

    to achieve universal primary education by 2015.

  • Child survival rates jump 40%

    if girls are educated for five years.

     

     

    Vezi video One Campaign.

    http://www.youtube.com/watch?v=ZD4jv21GjrM

     

    For all of this to make sense.

     

Anunțuri

gangs_of_new_york_ver4.jpg


Nu e puţin lucru să vezi într-un anume moment din istorie întregul “mers înainte” al civilizaţiei, al societăţii. În această cheie, Găştile din New York prinde în câteva ore trecerea de la haos la ordine, profeţiile despre trecut şi amintirile despre viitor ale continentului nou- America. Istoria nu e întâmplătoare. Sau dacă este întâmplătoare, este exact atât de întâmplătoare cât e nevoie. 

De aici începe balul cinematografic. În orchestra dirijată de Martin Scorsesse, e dificil dacă nu chiar imposbil de surprins vioara întâi. Imaginea, ca şi tot setting-ul, ca şi efectele de sunet sunt pe rând solişti şi acompaniament. E însă greu să treci cu vederea imperiosul şi cred, hotărâtorul aport al montajului -Thelma Schoonmaker, probabil unul dintre cei mai buni editori (monteuri) de producţie lungmetraj în viaţă, a cărei poveste cu Scorsesse i-a adus oscaruri şi alte premii pe bandă rulantă. Din montaj, cadrele îşi dispută supremaţia, ai impresia că este o luptă a diverselor imagini pentru onoarea de a sta cât mai mult în viaţă, la vedere. Ca şi Găştile. Uimitor, şi nu doar în cazul acestui film, este cum montajul oferă cheia unei creaţii de o asemenea amploare. Cadre din prezent bântuite de forţa celor care au trecut, reveniri, jongeluri între trecut, prezent şi viitor, magie şi alta nu.
Din distribuţie, Di Caprio foarte fain, Daniel Day Lewis mai mult decât bun, extrem de atent în compoziţie, curat, Cameron Diaz poate în cel mai solid rol pe care l-a făcut vreodată, Jim Broadbent (pe care l-am remarcat şi în Moulin Rouge-ul lui Buz Luhrmann) politician de rasă, cu fineţuri şi subtilităţi şi John C. Reiley pe care mi-l amintesc din The Hours, într-un rol secundar excepţional, aici într-o notă poate mai bună decât nota medie.

Un alt vârf e coloana sonoră care culminează cu U2 şi „These are the hands that built America”, un alt super-song pe linia Bono şi mesajele de „live as One”, mai presus de rasă, mai presus de orientare politică sau de alt fel, într-o măsură mai presus de bine/rău, corect/incorect. Frumos mod de a încheia o pledoarie despre trecut şu viitor de asemenea anvergură.