Posts Tagged ‘dragoste’


  • Salut sfatul, domnule. Mai ieri eram mustrat pentru câteva greşeli, trăsături care nu îmi fac cinste şi altele. De-asta e blog şi nu revistă, facilitează şi nici nu rupe mediul în două. Am notat, încercăm să ţinem cont. dar vrem analize serioase, sfaturi concrete şi identitate, pentru că suntem antrenaţi pentru sinceritate, eu şi In Vino Veritas. De îndată ce rezolv situaţia licenţei mele, promit subiecte de prim rang. Interviuri cu actori şi regizori, reportajul Galati, In Vino Veritas- party CU VIN TE, CHEM., reportaj Adevărul de Seară- reportaj la reportaj.Toate acestea şi altele, din Februarie-Martie.
    Până atunci îmi permit să învăţ să comunic cu cititorii mei. Subiecte până la urmă aşteaptă la rând, dar din când în când e bine să facem şi altceva. Şi anume să ne avizăm părerile, să învăţăm, să căutăm. Mersi încă o dată, sunt îndatorat. Răzvan.
    p.s. eu vreau bine, simt bine, gandesc bine dar nu stiu adevarul, decat pe cel al meu. si de-asta, intrebarile retorice lansate poate o sa ma bantuie toata viata. acum, “sunt tanar domnule, tanar…”
  • Am fost un alb sarac, fara nici o sclipire, fara nici o vraja dar niciodata nu mi-a fost rusine de nimic (Eminem)
  • Daca traiesti in functie de natura nu vei fi sarac, daca traiesti in functie de pareri vei fi intotdeauna sarac (Epicur)
Anunțuri

seriale

După ce treci de limitele de exprimare impuse de format (durata scenelor de dragoste, importanţa lor redusă în context, abordarea specifică etc.) ajungi şi la un pattern. La nivelul concepţiei despre sex şi dragoste.

În lumea ideală, în care fiecare gest atrage după sine altele, cu sens pentru întregul sistem, pentru the Big Picture, unde toate se leagă şi se dezleagă pentru puzzle-ul final, sexul şi dragostea sunt factori motivaţionali esenţiali. Mai exact, toate personajele caută dragostea, sunt activi din punct de vedere sexual, caută să îsi împlinească trăirile romantice ori caută să îşi satisfacă dorinţele. Cumva toată pleiada de personaje de serial au stabilită o listă de priorităţi în care listă l’amour e de cele mai multe ori cap de afiş.

Din pattern însă mai face parte şi un alt factor extrem de important, venit din nevoia de schimbare şi rearanjare pe care o are, programatic, serialul. În schemă, orice relaţie stabilită deja rezistă cel mult câteva episoade (cu excepţia personajelor principale, care durează mai mult). Aşadar, împărţire-despărţire şi apoi de la capăt.

Interesant este că în cel mai general punct de vedere, tiparul acesta influenţează iremediabil concepţia despre iubire şi relaţie în rândul celor care empatizează cu personajele. Dacă biserica instaura modelul căsătoriei, al familiei, al relaţiei “forever, till death…”, în faţa lui D-zeu serialul, supus altor modelări, propune aproape un fel de relaţionare amoroasă contractuală, surprinsă încă de la bun început în caducitatea ei. Orice ar fi, oricine ar fi, trece, se modifică, se strică până la urmă, episoadele curg.

Şi fără să discutăm dacă este “realist”, sau mai “pe bune” modul acesta de a trata subiectul spre deosebire de alte moduri, ne obişnuim să considerăm normal, să acceptăm, să susţinem până la urmă exact acest mod de a vedea lucrurile.

Şi uite-aşa ajungem şi la discuţia despre manipulare, la care discuţie sunt importante două perspective. Producător- produs şi Receptor-cumpărător.

În primul caz, producătorul caută ca produsul său, independent de calitatea artisitcă, să aibă şi altfel de calitate. Sunt tentat să o numesc calitatea morală. Calitatea de a fi nu numai un aspect de realitate, ci un model pentru aceasta. Cazurile în care acest principiu destul de tipic Hollywood-ian s-a încălcat, reacţiile au fost devastatoare. Queer as Folk-ul celor de la Showtime a avut filmările în Canada din cauza reacţiei împotrivă a receptării din SUA. Şi altele.

Şi atunci, de când în joc intră şi receptorul (reprezentat şi el de tot felul de instanţe, societate civilă etc.) produsul se modifică. Şi fără să riscăm un exemplu sau mai multe din realitate, devine cert că atât partea care oferă cât şi cea care primeşte caută să manipuleze astfel încât să servescă propriilor interese. Mai exact, viziunea, mesajul, ideea, se stabilesc altfel şi cu mult înainte de către o suită de factori care nu au legătură cu procesul artistic. Sunt cumva meta-artistice. Şi asta exact ca şi cum înainte să vrem să gătim un tort, suntem condiţionaţi de tot felul de ingrediente care ni se oferă, apoi de reţete care ni se impun, apoi de oaspeţi care nu mănâncă dulce, apoi de sponsori care nu acceptă oaspeţi de culoare sau cupluri gay, sau de asociaţii care luptă împotriva bezelei şi multe multe altele.

Şi ca să definitivăm legătura şi să încheiem subiectul. Serialul are mesajul următor. Cum facem noi, cei de-aici, e cum trebuie făcut. Faceţi şi voi la fel. Trăiţi, iubiţi, mâncaţi şi vă distraţi ca noi. Dacă aveţi impresia că nu e tocmai aşa, întrebaţi-vă subconştientul. Şi dacă vreţi să nu fie aşa, protejaţi-vă subconştientul, zic.

(va urma)

În episodul următor: Subiecte tari, subiecte grele în serial. Mai mulţi regizori, mai multe episoade, acelaşi serial. Politică şi opţiune. HD- stereo, surround, 5.1-calitatea materialului. Imagine şi simbol.


 tango.jpg

Aş vrea să fac o recomandare mai mult decât orice recomandare. Să nu mă transform în ghid tv şi nici în PR-ist pentru ştiu eu ce activităţi.

Sigur că nu le poţi face pe toate, aceasta e premisa de la care pornim. Dar poţi să le faci pe acelea care să îţi dea senzaţia că le-ai făcut pe toate.
Între lucrurile pe care le poţi face în viaţă şi care îţi dau senzaţia că trăieşti, să dansezi tango argentinian în mansarda din La Scena, ocupă un loc de cinste.
Filosofia dansului, aşa cum am avut norocul să mi-o explice un practicant, postulează importanţa ritmului muzicii, urmată de importanţă relaţiei între dansatori.
Astfel, unul dintre parteneri este cel care se lasă modulat, condus, este cel care urmează, iar celalălalt este cel care impune, improvizând, după propria simţire, după propria pricepere, cursul pe car îl va lua dansul. O întreagă filosofie a relaţiei inter-umane, sau poate o metaforă a rolului pe care îl ia fiecare în viaţă.
Mai mult, spectaculosul dansului vine şi din forma specială pe care o preiau corpurile, fiind un amplu dialog încordat şi relaxant totodată. Menţionez că aceste consideraţii au fost rodul “holbării” pentru că altceva nu a fost, timp de câteva ore, la perechile care dansau, împreună cu o discuţie pe puncte esenţiale, din care am dedus următoarele: drog, visare, feerie, dragoste.
*nu costa mult, se ofera lectii, e pe la biserica Sf. Vineri, luni si vineri.


kamikaze2.jpg

“Kamikaze”, textul Alinei Nelega montat de Gavril Cadariu la Teatrul German de Stat din Timişoara propune două tipuri de pledoarie despre cum e bine să trăieşti. Sau despre cum trăieşti să fie bine. Un chirurg de succes, obişnuit, aşa cum însusi spune, să fie pe primul loc, pledează pentru o viaţă generic spus liniştită. Cu copii, nepoţi, strănepoţi, grătare în weekend, cu soţie frumoasă şi chiar docilă. Un univers controlabil ca şi o masă de operaţie, în care operaţia este una simplă. Aproape de rutină. La polul opus, soţia sa taxează tocmai acest fel de viaţă, în care rutina şi controlul se împletesc în ceva sec, fad şi drept urmare dureros.
Metafora de bază se conturează în jurul pasiunii pentru motocicletă; personajul absent, dar foarte bine conturat, Duke, la care ambele personaje se referă când pledeaza propriul crez si propriile dorinţe, aduce în discuţie moartea. Nu însa moartea ca idee, concept, abstract, ci moartea ca realitate, ca opţiune. Vântul de pe motocicletă, care te absoarbe şi te controlează, adrenalina care pompează natural în sânge duce la absorbţie totală. Alegerea ramâne la latitudinea specatorului. A avea dreptul la viaţă se traduce prin a avea dreptul la alegerea propriei morţi. Altfel e fară sens. Sisific.
Cei doi actori (Christine Cizmas si Wolf E. Rahlfs) reuşesc să îşi creeze cu uşurinţă al treilea pol, într-un decor minimal, ajutaţi de efecte de lumină care îţi conduc atenţia. Pledoarii convingatoare, aproape frustrant de convingatoare, prin justeţea cu care sunt abordate şi prin relaţia care respiră, ca o balanţă, fie într-o parte, fie în cealaltă. O invitaţie la vals pe motoare puternice, în ritmuri (interioare) de Freddy Mercury. Ride the wild wind…