Posts Tagged ‘homosexuali’


angelswallpaper_1024x768.jpg

Mini-serialul în 6 capitole adaptat de Tony Kushner după feeriile sale cu îngeri (“Millennium Approaches” şi “Perestroika”) este o reuşită, făcută cu ingrediente de calitate, şi deştept. Şi regizat de Mike Nichols (care a mai făcut şi “Closer”). Trebuie admis de la început că formula de prezentare este, şi bineînţeles a fost şi la vremea ei, în 2003, una extrem de nimerită, cred, speculând, mai nimerită decat orice montare dramatică posibilă. Şi asta cu toate că structura de text dramatic se păstrează, replicile au un anume format de scenă, sunt monologuri presărate pe ici pe colo ş.a.
Un alt argument în favoarea alegerii unui mini-serial este de natură temporlă, de durată, un altul este de setting, de “decor” să zicem, un altul ţine de imagine, iar un altul de compoziţia rolurilor.
Scenariul, ca şi piesele originale câştigătoare de premiu Pulitzer, este realmente extaziant: peroraţii politice, despre discriminare şi rasă, iubire şi ură, sexualitate şi sentiment pur, o radiografie (parcă pe negativ) a naţiei continent.
Liniile de forţă, indiscutabil scenariul şi distribuţia impecabilă (Al Pacino, Meryl Streep, Patrick Wilson, Emma Thompson), duc într-o notă dură, frustă, capacitatea de forare a realului -raţională dar şi ajutată de inconştient- pe care o are omul conştient de realitatea care îl suportă. Mai exact, mai dintr-un foc, ai grijă ce-ţi doreşti, pentru că s-ar putea să ţi se întâmple, sau o pledoarie despre riscurile de a şti, cu toţi porii, despre lume. În altă perspectivă, vinovaţii fără vină, cei care nu au alt păcat decât acela că sunt “aware of”, la curent cu lumea, la scară largă. Desigur, curentul este foarte puternic. Ca să forţăm, nefericiţi cei bogaţi cu duhul, dar nu din vina lor.
Asadar, cu tilul de “obligatoriu”, risc o recomandare, similară cu cea pe care o faci unui vin bun, vechi. “In vino veritas”.

Post-edit post, un citat din finalul « Angels in America »

“Zidul Berlinului a căzut, Ceuşeştii au ieşit din peisaj, el construieşte democraţia socialistă, noul internaţionalsim. Gorbaciov este cel mai mare gânditor de la Lenin incoace, (…)încă nu ştim atât de multe încât să îl canonizăm, ruşii îi urăsc tupeul (…)”


 

 

sida.jpg

 

Martorii” lui André Téchiné nu este un film care să te scoată din minţi, care să te impresioneze până la lacrimi sau care să te surprindă prin cadre, imagine sau montaj sau actori sau scenariu sau…

Mai mult sau mai puţin este vorba de un grup de vreo cinci oameni care se confruntă cu prima izbucnire a virusului HIV din Franţa. Şi cum se iubesc, între ei, este foarte probabil ca toţi să fie infectaţi. În mod cert, toţi sunt afectaţi. Intriga se sparge în mai multe conflicte (de altfel filmul mi-a lăsat senzaţia de stufos), şi în prim plan apar, pe rând, problemele sentimentale – raportate normal şi la problema SIDA – În fine, un cuplu de homosexuali se desparte, altfel, unul dintre homosexuali este bisexual şi căsătorit, se naşte şi un copil, un alt homosexual îl iubeşte pe primul… toate sub tensiune, pentru că nu se ştie. Tensiune de altfel tipică perioadei (pe care regizorul o numeşte sugestiv “La guerre” – Războiul) care vede o Franţa corectă politic cât se poate, cu oameni cu conştiinţa actelor lor, luptând cu ceea ce avea să devină SIDA.

Tehnic, filmul se prezintă într-adevăr cu nişte atu-uri în această ediţie a Festivalului de Film Francez, între care remarci uşor o încadratură şi un montaj foarte fin, sugestiv, de film european (mai cu cap, mai inventiv, mai viu), o imagine foarte frumoasă, plină, cu coloratură, cum remarca un prieten.

Peste toate rămâne însă ceea ce vrea să spună filmul în miza mare, şi nu este tocmai un lucru pregnant sau “tare”. E pur şi simplu. Avem nevoie de SIDA şi de homosexualitate, ca să ştim că viaţa e un lucru la care trebuie să ştii să ţii. Poate că e într-adevăr mai dur şi mai de gândit atunci când antidotul problemelor e apariţia virusului HIV în viaţa ta. Dar n-aş băga mâna-n foc.