Posts Tagged ‘libertate’


  • Salut sfatul, domnule. Mai ieri eram mustrat pentru câteva greşeli, trăsături care nu îmi fac cinste şi altele. De-asta e blog şi nu revistă, facilitează şi nici nu rupe mediul în două. Am notat, încercăm să ţinem cont. dar vrem analize serioase, sfaturi concrete şi identitate, pentru că suntem antrenaţi pentru sinceritate, eu şi In Vino Veritas. De îndată ce rezolv situaţia licenţei mele, promit subiecte de prim rang. Interviuri cu actori şi regizori, reportajul Galati, In Vino Veritas- party CU VIN TE, CHEM., reportaj Adevărul de Seară- reportaj la reportaj.Toate acestea şi altele, din Februarie-Martie.
    Până atunci îmi permit să învăţ să comunic cu cititorii mei. Subiecte până la urmă aşteaptă la rând, dar din când în când e bine să facem şi altceva. Şi anume să ne avizăm părerile, să învăţăm, să căutăm. Mersi încă o dată, sunt îndatorat. Răzvan.
    p.s. eu vreau bine, simt bine, gandesc bine dar nu stiu adevarul, decat pe cel al meu. si de-asta, intrebarile retorice lansate poate o sa ma bantuie toata viata. acum, “sunt tanar domnule, tanar…”
  • Am fost un alb sarac, fara nici o sclipire, fara nici o vraja dar niciodata nu mi-a fost rusine de nimic (Eminem)
  • Daca traiesti in functie de natura nu vei fi sarac, daca traiesti in functie de pareri vei fi intotdeauna sarac (Epicur)

Sunt din “breasla” si n-am sa te menajez; daca ai ceva cu adevarat de zis fii mai “specific” si lasa-ne cu parerile despre propria ta persoana, am inteles te crezi “frumos” si care-i faza? E atat de stupid raspunsul la sofismele de mai sus incat ma intreb care este cu adevarat legatura ta cu teatrul, poate ar trebui sa-ti pui intrebarea asta dar nu pe bloguri, sau si pe bloguri dar dupa ce gasesti si cateva raspunsuri raspunsuri (ale tale). Sfatul meu: daca scrii pentru a fii in centrul atentiei, a propos de cate “articole” ai despre tine, lasa-te, pierzi timpul, daca scrii pentru ca te preocupa ceva (si aici nu intra propia persoana) fa-o pur si simplu, cu cat esti mai “pretios” cu atat “bulshit”-ul este mai mare si mai evident. Nu cred ca esti pregatit pentru acest comentariu si nici nu cred ca va avea vreun efect, dar am incercat. Din dragoste. Pentru teatru dar nu “in numele lui”, ci al meu.

Draga Anonimule, prima diferenta de pareri dintre noi doi este asta: eu scriu pe acest blog nu pentru a descoperi adevarurile de pe urma, nici cele de pe la inceput. Ci adevarurile mele, si ale celor care ma citesc din libera lor pohta ce-au pohtit. Incerc sa ma fac ca nu observ limbajul deloc elegant si asta pentru ca incheierea este apoteotica si pomeneste de ceva drag mie, si anume dragostea. Eu, pe dumneata Anonimule, te las, daca tu asta vrei, -de altfel nu cred ca te-am inoportunat vreodata- dar mai degrab’ va trebui sa ma lasi dumneata, fiindca eu nu te cunosc.

Eu cred in frumusetea de o alta natura.Ceea ce nu inseamna deloc ca nu sunt narcisist sau ego-maniac! :) Si cred ca, atat cat o am si caut sa o am zilnic, ea va putea la un punct sau altul sa faca diferenta, asa cum intr-un spectacol pana si un mic detaliu face diferenta. M-as bucura sa nu apelez la astfel de argumente dar totusi iata, apelez la ele: ma exprim in virtutea unui drept, iar dumneata ma citesti in virtutea unei optiuni. Si asta nu pentru ca eu sau dumneata am inventat aceasta.

Si mai simplu, auto-interviul e amuzant dupa parerea mea, nu extrem de valoros sau o avere a jurnalismului romanesc si de peste hotare. As vrea eu. Slava Domnului ca este inscris la CATEGORIA „PERSONAL” si citirea lui dureaza 3 minute.

Eu sunt pregatit pentru multe, zic. Si ceea ce crezi dumneata si mai ales, in urma carei judecati crezi asta, te priveste numai pe dumneata. Altfel spus, daca citesti primul „articol” de pe acest blog, pe care blog, un juriu l-a considerat demn de un top 5 al platformelor culturale romanesti online, vei vedea care sunt preparatiunile mele sufletesti si mentale, pentru astfel de comentarii.

(ce opinie or avea acei oameni despre conceptul  „bulshit”? :)) –bulshit – 1 definition – See „bullshit” because only special kids spell it „bulshit„. e iaca ce zice la dictionar :)) ) -pe limba noastra, cuvantul asa cum l-ai folosit dumneata este folosit numai de copii speciali, zice pe urbandictionary.com :))

Centrul atentiei este poate ceva ce imi doream pe la 12-18 ani, la fel ca toti oamenii.  si chiar daca apelez la evidente, iaca nu am sa ma opresc sa o fac, indiferent de parerea vreunui anonim „din breasla”. Dar am sa respect opinia, macar atat cat acea opinie nu ma va jigni. A dumneata parere se inscrie cu greu si toleranta multa in marea tagma a opiniilor acceptabile, dupa mine, caci eu sunt cel care decide, sa nu uitam. ;)

In fine, pentru ca e frumos sa incepi ziua luptand pentru ceea ce crezi, simti, vrei, daca maine acest blog sau site sau platforma ar fi la fel de accesata, (sau si mai ceva), la fel de folositoare, la fel de specific adresata si la fel de general doritoare de bine si FARA MINE, promit solemn ca am sa scot numele de Razvan Zlavog de pe absolut fiecare bucata de Megabit care imi revine mie.

in alt ton -faza e ca un auto-interviu e tare de tot cand il faci si ‘mneata si il citesti peste 4 ani, faza e ca timpul meu il pierd cum cred eu de cuvinta, iar daca ma preocupa ceva alta decat propria persoana…raspunsul e mult prea evident, in ciuda egomaniei pe care, cu drag, mi-o recunosc. Altfel, daca va numar randurile in care am fost cel putin stupid pe acest blog si nu numai, murim de ras si eu si ‘mneata (sper) o viata-ntreaga! Dar nu-i asa, nici dumneata, Anonimule, nu te-ai nascut invatat!

Mai e mult pana departe, si nu mor caii cand vor cainii, sau cainii cand vor caii-cred (!?) :)

Cu respect, in primul rand! In Vino Veritas- Scrie cu Stiloul si transmite in megabiti,

Autorul. (in foto tot eu :))))), manca-m-ar mama pe mine de baiat frumos si iata, si anonim)

Recomand cu caldura anonimilor si celor cu identitati, sa citeasca ceva tare „specific”. Cu oarece modestie, dar dupa multa munca, va recomand, asa cum recomanzi unui pescar sa testeze o undita, <<Figura Diavolului şi Răul, la “Faust” de la Sibiu, în regia Lui Silviu Purcărete.O chestiune de gust.>> Numai pe IVVSCS.


Sau, cel putin, eu.  unul (nu singurul) cred asta. Si ca sa nu zic doar asa: Westlife, o formatie cu cre tineretea mea s-a inteles bine :))… au ei o melodie de amor nemarginit, ii zice (frumos, zic) Flying without wings. Si sa nu imi spuneti mie ca nu sunt versuri tari: ca nu va cred :))

Everybody’s looking for a something
One thing that makes it all complete
You’ll find it in the strangest places
Places you never knew it could be

Some find it in the face of their children
Some find it in their lover’s eyes
Who can deny the joy it brings
When you’ve found that special thing
You’re flying without wings

Some find it sharing every morning
Some in their solitary lives
You’ll find it in the words of others
A simple line can make you laugh or cry

You’ll find it in the deepest friendship
The kind you cherish all your life
And when you know how much it means
You’ve found that special thing
You’re flying without wings

So, impossible as it may seem
You’ve got to fight for every dream
Cos who’s to know which one you let go
Would have made you complete

Well, for me it’s waking up beside you
To watch the sunrise on your face
To know that I can say I love you
In any given time or place

It’s little things that only I know
Those are the things that make you mine
And it’s like flying without wings
Cos you’re my special thing
I’m flying without

And in this place I long to be
You’ll be where it ends
I’m flying without wings
And that’s the joy you bring
I’m flying without wings

ultima oara a functionat, asa ca…de ce nu…. pt M.M.

tot ele,versurile, nasc super schimburi pareristice, super puncte de suspans…si da, am vrut ingrijorator de mult cand eram mic sa fiu precum baetii din Westlife… dar acum sunt ca cei din Eastlife…de, asa mi-a fost sorocu’ :)




Shakespeare trebuie ca s-a bucurat când l-a văzut pe Quince mic(ă) şi hotărât(ă), când i-a văzut pe Duce şi Ducesă distinşi, calmi, tandri, când a văzut zânele mici, cu ochi mari, alergând speriate de Puck, spre Titania lor semeaţă. Trebuie că i-a stat inima când Oberon furios îşi cerea dreptul de zeu peste toate şi toţi, când Bottom (Pyram) îşi curma viaţa cu sabia de lemn şi când Leul răgea furios, circumspect totuşi având în vedere inimile simţitoare ale doamnelor din public. Apoi trebuie că a râs în hohote când Thisbe, în travesti, jucată de un puşti de şapte ani, îşi declara iubirea nestrămutată şi apoi, răpusă de sentimente înalte, îşi dete, la rându-i, moartea năprasnică.

După ce se termină toate repetiţiile, începute de mult, rămâne rugăciunea în grup, un moment emoţionant, şi apoi începe spectacolul. Îndrăgostiţii, maturi, înţeleg cum stă treaba, simt audienţa, şi alternează momentele de sinceritate veritabilă cu glume, poante, care să ducă show-ul cât mai aproape de noi. Punct ochit, punct lovit. Credibilitatea vine tocmai din combinaţia de comic şi patimă, pentru că detaşarea din anumite momente le subliniază pe celelalte.

Apoi, în cuplu, poate cel mai dificl cuplu din piesă, Titania şi Oberon schiţează stilizat un tango în care îşi asumă toate nenorocirile abătute pe pământ…”întregul crug al vremii se răstoarnă”. Puternic, fioros pe alocuri, nuanţat, atent…

Puck, mic şi al naibii, face ce ştie mai bine, e prezent la apel în faţă “măritului stăpân”, vrăjeşte pe unul şi pe altul în scenă, dar mai ales vrăjeşte pe majoritatea în public. La drept vorbind, îşi găseşte o lume a lui, în care parcă visează de multe ori, aşteptând ce ştie el că îi stă in putere să facă. Bottom pânzarul face furori cu capul de măgar şi publicul e cucerit irevocabil. Mai mai că strigă, precum visează meşteşugarul Bottom: “BIS!BIS!”

Luna şi Zidul, comice doar prin apariţie (şi prin geniul lui Shkspr), îşi duc personajele într-o zonă parodică extrem de nimerită, şi Leul are momentele de glorie când o sperie pe Thisbe şi îi mestecă voalul cu poftă…

Parcă totul ajunge însă la culme când vedeta de drept, super-starul (iertaţi-mi termenul, credeţi-mă, e nimerit) trupei Teatrul Vienez de Copii, cel mai mic actor (4 ani) apare drept dulăul Lunii şi dă din coadă, apoi face cu mână publicului înainte de a dormi lângă prietenii lui meşteşugarii…

Aplauzele şi hohotele de râs îi cam încurcă pe copii, şi sala nu mai ştie ce să facă mai întâi şi aproape îşi înăbuşe râsul şi îşi reţine aplauzele în câteva rânduri ca să audă următoarea replică. Piesa jucată de meşteşugari e un succes categoric. Tensiunea comică se acumulează şi se descarcă într-un ritm ameţitor, pentru că actorii sunt pe poziţii, ştiu ce şi cum au de făcut, iar publicul apreciază profesionalismul. Şi dacă tot vorbim despre profesionalism, salutăm culisele, ţinute în frâu de cei care i-au pregătit pe copii, care i-au aşezat la locurile lor, dreapta-stânga, sus-jos, astfel încât să ştie fiecare, în vâltoarea evenimentelor, unde şi când să intre şi să iasă din scenă.

În fine, scenele alternează, se leagă, se dezleagă, conflictele de rezolvă încet încet şi apoi cu mic, cu mijlociu, cu mare, noi de-acolo din public, marele Will din eter, aplaudăm, căci nu-i aşa, dacă umbre ce sunt micii şi marii actori, ne-au adus vreo supărare, “nu plecaţi, până ce n-aplaudaţi”. Şi am aplaudat, pe toţi împreună şi pe fiecare separat. Şi am uitat că… şi că… şi că…

Şi oricât de mult sunt vrăjit şi eu de floarea lui Puck, îmi pare nimerit să vorbesc (scriu) despre puterea teatrului de a elibera, mai ales într-un context autohton în care nu de puţine ori am tânjit, noi şi-ai noştri, după această senzaţie, stare, idee. Şi cer iertare dacă îmi pierd obiectivitatea şi alunec încet sper exaltare şi retorică, dar subiectiv vorbind, acoperit de o senzaţie puternic resimţită joi seara la spectacol, îmi pare că trăim într-o lume frumoasă, într-o lume de vis. Oare-i chiar aşa?  Personal am trăit visul unei nopţi de vară, toamna, visul unei generaţii libere, eliberate.