Posts Tagged ‘Maria Buza’


*sinucigasul-16La o asemena distribuţie te prind fiorii când trebuie să te instalezi înăuntru şi trebuie să diseci. Când ştii că trebuie să analizezi Dan Puric, Costel Constantin, Adela Mărculescu, Ileana Olteanu, Marius Bodochi, Marius Manole, Tania Popa, Silviu Biriş, Maria Buză, Andrei Finţi, Lamia Beligan, Rodica Ionescu, Florin Lăzărescu, Tatiana Constantin/ Ana Macovei, Vitalie Bichir, Alexandru Nedelcu şi Nikita Dembinski. – e de groază.

În fine, depăşim momentul.

Spectacolul este foarte bun din punct de vedere tehnic. Cel puţin distribuţia nu e degeaba. Sunt actori “at their best” şi asta nu e puţin lucru.

Altfel,  scenografia e nulă sau ca să nu jignesc, greoaie, greu expresivă, regia e apatică, nimic spectaculos.

Însă când vine vorba de ce fac actorii pe scenă lucrurile încep să aibă sens.

Puric face tehnic un rol perfect. În energie are mici fluctuaţii şi în implicare se clatină. Dar Puric pare deja un orator nu un actor. Orice înseamnă asta.

Costel Constatin e sănătos tun. Metaforic spus.  Îl iei de-acolo şi îl pui acolo instantaneu. Tehnic e impecabil.

Adela Mărculescu şi Doamna Ilean Olteanu sunt pline de viaţă şi îl înnebunesc pe Puric. Aduc întreaga partitură la un alt ritm şi tehnic sunt perfecte.

Bodochi e în nota personală, la care cred că a ajuns numai datorită experienţei şi valorii. Nu cred că voi apuca să îl văd vreodată pe Marius Bodochi implicat în ceva alta decât propria performanţă pe scenă.

Marius Manole  e exact de acolo şi nu se lasă până nu colorează în fiecare nuanţă posibilă scena şi apariţia sa. Semnele probabile ale unui mare actor. În rol secundar, Manole cere încă foarte mult de la el şi de la noi. Poate totuşi prea mult. Încă nu m-am hotărât.

Tania Popa aduce energia unui întreg şir de personaje feminine din teatrul românesc. E fabulos şi puţin ne-credibil. Fără un ochi avizat rişti să fi deranjat iar un ochi avizat presuspune aici cunoştinţe de spectacologie a teatrului românesc. Uf!

Mai avem un cuplu pe scenă, bun, dar cu distribuţia nominal analizată ne oprim aici.

Revenind la spectacol în sine, încep problemele. Ceva nu funcţionează bine deloc în sala Amfiteatru a TNB-ului. Cu excepţia Reginei Mamă parcă sala încurcă regizorul mai degrabă decât îl ajută.  Circularitatea scenei sau poate simplu sentimentul de amfiteatru şi ataşamentele care vin cu acest concept fac totul să pară sec, kitch-os aproape. Butaforie. Fals. Fie scenografia nu a fost deloc inspirată fie s-a limitat la posibilităţi, dar în continuare sufăr după ce văd soluţiile propuse de regizorii care montează la Amfiteatru.

În fine, ca să nu critic ne-constructiv, sugerez fin o atentă împărţire a spaţiului şi o mare atenţie la gradul de umplere a scenei moment după moment.

Altfel, substanţial piesa ne duce pe meleaguri foarte proprii. Ne recunoaştem pe-acolo. Nu e complicat. Omul sub presiunea societăţii, identitate, reponsabilitate. Cazul care îmi vine în minte este cel al unui om care şi-a postat pe youtube un filmulet în care s-a spânzurat. Iar oamenii, crezând că este o glumă, un experiment, l-au încurajat. Însă acel om chiar s-a spânzurat.

Regizorul Felix Alexa face iar abuz de putere, ne ia pe sus cu numele tari. Însă spre deosebire de alte montări, de data asta nimereşte (rezultat al valorii sale desigur) reţeta câştigătoare. Chiar dacă bănuiesc, ştie că se plasează pe sine în plan secund. Oricum, chiar dacă nu performează nemaipomenit, numai Domnia-sa putea produce aşa ceva.

Până la urmă o montare folositoare, poate cu iz comercial prea pronunţat, dar am apreciat ceea ce era de apreciat. Cred, cel puţin.

Rămânem cu cronica groazei.

pt.m.

Pt. foto complimente Teatrul National Bucuresti. Fotograf: Tudor Predescu. Foto apartine TNB. O institutie care ne respecta. Si se respecta.


sta_saploua_2.jpg

 Sta sa ploua este acea stare in care astepti sa se intample ceva. Orice, fie bun, fie rau. Un fel de linistea dinaintea furtunii.
„O blonda, o nu tocmai blonda si o bruneta de-a binelea” (Tania Popa, Maria Buza si Antoaneta Cojocaru). Fiecare dintre cele trei prietene isi aduce aportul la trupa de muzica pe care au infiintat-o: „Sta sa ploua”- Fetele sunt talentate, canta bine, arata bine, dar degeaba. O preselectie la Mamaia e singura perspectiva palbabila. Restul sunt vise. E clar ca ceva le lipseste. Ei bine, acel ceva ne priveste pe toti, chiar daca comicul (mai mult decat savuros si dus pana la hohote de cele trei actrite) nu face evident lucrul acesta. Lia Bugnar spune un pic mai mult cu „Sta sa ploua” , vorbind despre puterea de decizie, despre compromis, despre principiu, intr-un domeniu pe care il cunoaste foarte bine, acela al showbiz-ului (in sens extins).
Solutia e dragostea (atentie, nu prostitutia!!) si vine de la cel care le inchiriaza fetelor camera, garsoniera, bucatarie, studio de repetitii- create inspirat de Dragos Buhagiar. Marius Manole este Paul, bogat si cu relatii care mai de care, interpretat intr-o nota fina, fara vulgar si extrem de echilibrat comic. Acest Paul, care initial este sperietoarea fetelor pentru ca vine dupa chirie, se transforma in cel care face primul lucru interzis, iesit din principiu, din norma: asculta la usa conversatia fetelor. Rupere de nori, in sfarsit.
Paul afla de dragostea fetei brunete pentru el (impartasita de altfel) si le mestesugeste un super-contract. Happy-endul te bucura. In sfarsit, dupa ce te amuzi o ora intreaga nu-ti mai vine sa iti smulgi parul la sfarsit, asa ca la teatrul contemporan.