Posts Tagged ‘prietenie’


Să ştii că eu te apreciez, te respect şi te iubesc ca pe o bună prietenă. şi că aş vrea să rămânem aşa indiferent ce va fi. eu o să fac tot ce îmi stă în putere să ai parte de fericirea pe care o meriţi. şi la fel ca mine noi toţi. fiecare după posibilităţile lui. oricând vei putea să te bazezi pe mine. şi chiar m-aş bucura să mă chemi, să îmi ceri ajutorul, dacă vei avea nevoie. dar în fapt iţi doresc să nu ai nevoie. dar după cum cunosc eu viaţa până acum, întotdeauna va fi nevoie de ceilalţi ca să realizăm ceva, ca să fim fericiţi.. aş vrea să îmi dai voie să public această urare pentru tine pe blogul meu, ca mesaj pentru toţi dragii mei. pentru că am impresia că datorită ţie am reuşit să exprim cu toată sinceritatea urarea mea de Crăciun, de sărbători, de viaţă.

Pentru A. P.

Reclame

Categoria “Cronică de carte mică” prezintă <Oscar şi Tanti Roz>, de Eric-Emmanuel Schmitt.

Oscar este un copil de 10 ani, aflat foarte aproape de moarte, în spital, din cauza unui cancer. La sugestia unei asistente care se ocupă de îngrijirea copiilor bolnavi- Tanti Roz, Oscar îi scrie lui Dumnezeu în fiecare zi din cele numai câteva care i-au mai rămas de trăit.

Stilul scriiturii este unul extrem de personal, colocvial, şi tutuiala faţă de Doamne-Doamne  pare firească şi explicabilă. Ca şi faptul că Oscar e foarte circumspect faţă de potenţele lui D. “Nu sunt foarte sigur dacă asta ţine de spirit, căsătoria adică, şi dacă e de domeniul tău. Cu alte cuvinte, nu ştiu dacă tu poţi să împlineşti genul ăsta de dorinţă, tip agenţie matrimonială, sau dacă e cazul să mă adresez în altă parte.

Calităţile acestei cărţi mici reies cumva din stil dar şi din metafora care centrează şi adună experienţele puştiului în spital. El trăieşte în fiecare zi câteva zeci de ani, printr-o convenţie, ca să poată să aibă şi el parte de toate experienţele pe care le trăiesc ceilalţi oameni.

Foarte frumoasă -şi exact acesta e cuvântul potrivit- este şi relaţia de prietenie între copil şi Tanti Roz. În esenţă, marele merit al acestei bucăţi de literatură este aceea că declanşează un sentiment puternic de empatie faţă de suferinţele micuţului Oscar, şi apoi îl foloseşte -pe acest sentiment- ca să dezvolte o povestioară despre iubire, speranţă, prietenie, credinţă şi moarte. Fără valenţe stilistice complicate, fără subtilităţi de compoziţie literară.

În continuare, câteva citate simpatice:

“Păi dacă-mi pierd timpul cu ce cred toţi tâmpiţii, când să mai găsesc vreme să aflu ce gândesc oamenii deştepţi?”

Viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi

Mulţumesc Ştefania pentru carte :)– acesta nu este un citat. Sau e un citat din mine.

Detaliile editoriale nu le cunosc, pentru că am citit cartea pe computer. Cred că este a doua oară în viaţa mea când fac asta. Categoric nu e la fel de plăcut precum în varianta clasică, filă cu filă. Cartea se găseşte însă la noi în librării, din câte ştiu.