Posts Tagged ‘public’


 shell.gif

Despre publicul care ştie ce vrea sunt multe de spus. Aceşti oameni formează o categorie destul de rar întâlnită nu numai la noi, ci mai peste tot în lume. Şi nu e greu de imaginat de ce: mass-media şi fenomenul advertising (publicitatea), sunt două din marile forţe (interconexe bineînţeles) care se referă la formarea acestui “ce se vrea”. Ele îşi descoperă, la o analiză simplă, câteva direcţii, de altfel extrem de vehiculate şi discutate – dorinţa de senzaţional, de nou, de impact, de violent ş.a.
Exemplele, deşi ar fi poate interesante de redat, sunt multe şi cred, arhicunoscute.

Revenind, în mod aproape firesc, se implementează unele nevoi, pe care apoi omul le acceptă ca fiind ale sale, şi ulterior încearcă să le satisfacă. În context, ceea ce vrei este similar cu ceea ce trebuie să vrei. Fără să creăm teorii ale conspiraţiei, acest „trebuie” este impus de cei care dau bani şi vor bani înapoi, adică investesc. Mai mult nu ne interesează în discuţia de faţă. Oamenii care ştiu ce vor, aşadar, sunt cei care, indiferent în ce fel, au capacitatea să îşi înţeleagă nevoile, independent de trend, de modă, de inoculări, de publicitate sau media etc. De cele mai multe ori, sunt oamenii care se opun, în măsura puterilor, efectului puternic al celor două.

În teatru e la fel, la o scară mai mică. Nevoile publicului sunt acelea naturale, peste care se adugă cele dinspre media si advertising. Din mare nefericire, promovarea unei direcţii în teatru, unui produs teatral sau a unui concept teatral ar costa foarte mult şi ar fi o investiţie cam neprofitabilă. Profitabil însă este să înfiinţezi OTV sau multe alte televiziuni. Teatrul trebuie să lupte şi el cu armele date. Dar încă nu este o investiţie profitabilă.

Şi atunci, teatrul nu se poate baza decât pe acea categorie de la care am pornit, a celor care ştiu, fără să li se dea mesaje pe telefon sau televizor sau pe panouri sau în presă, că au nevoie şi de teatru. Dar aceia, cred, (fără să fi verificat, pentru că nu am bani pentru a comanda un sondaj) sunt puţini, şi în curând o să fie şi mai puţini. Aşadar, cine se oferă să investească în promovarea teatrului? Promit că fac un brand cât coca-cola (scris cu litere mici) de mare…


fcd07da092f6213ac7b7edcbb4c2eaa3.jpg

Dacă în anii anteriori, senzaţia pregnantă era că festivalul nu are neapărat public, ci mai mult specialişti, personalităţi, studenţi sau aspiranţi, anul acesta, parte parcă dintr-un soi de politică culturală, (ce cuvinte mari), FNT-ul a fost plin. E adevărat că şi selecţia a fost spectaculoasă, mai spectaculoasă poate decât precedentele, şi promovarea a fost bună, e adevărat că şi contextul a avantajat, nu au mai fost răpiri de jurnalişti, atentate sau scumpiri, mai e şi campanie electorală… asadar tot tacâmul pentru un festival reuşit. Discuţia despre teatrul pentru noi şi-ai noştri rămâne însă deschisă. Nu avem studii, nu avem cercetări, aşadar cu certitudine nu ştim. Avem doar impresii, declaraţii de formă, bani cheltuiţi în virtutea a nu se ştie ce, sau în fine, puţini ştiu. Teatrul rămâne în continuare în turnul lui de fildeş (sau cleştar) cu toate că (şi asta e cert) creatorii, cât şi receptorii care ţin de domeniul acesta fac eforturi într-o altă direcţie. Mai spre oameni, mai spre reacţie. Teatrul se vrea parte din viaţa socială, există curente, direcţii, eforturi. Le salutăm pe toate, şi ne bucurăm. Dar e de ajuns?