Posts Tagged ‘publicitate’


wordpress_icons.jpg

Potrivit Romania libera ar trebui sa avem o dubla aniversare: 10 ani de la infiintarea primului blog (in aprilie 2007) si tot atatia de cand a luat nastere cuvantul care le defineste – „weblog”. Devenit un trend in lumea online, blogging-ul este unul dintre cele mai de anvergura fenomene din spatiul virtual.

Potrivit eBlogs :Blog este prescurtare pentru weblog. Un weblog este un jurnal sau o publicaţie online actualizat(a) recent şi disponibil(a) publicului larg. Blogurile reprezinta in general personalitatea autorului sau.

Blogger – persoana sau entitate care intretine un blog si scrie periodic in el.

„Weblog”, cuvantul care a creat o adevarata nebunie in jurul unui simplu fenomen: acela de a scrie mai multe insemnari pe Internet, in cadrul unui jurnal online. E ca si cum cineva scrie un e-mail
pentru mai multi prieteni, singura diferenta fiind ca in cazul jurnalului online cititorii pot fi si cateva zeci sau cateva mii. Cuvantul „weblog” este de fapt un joc de cuvinte, fiind o combinatie intre „logging” si „web”, el fiind creat de Jorn Barger, creatorul site-ului „Robot Wisdom”, unul dintre primele bloguri din lume. A fost de ajuns un secol ca Technorati – portal specializat in identificarea si clasificarea jurnalelor online – sa anunte ca urmareste peste 70 de milioane de bloguri.

In cei zece ani de viata jurnalul online a suferit, ca orice fenomen in crestere, mai multe transformari. Am putea spune chiar ca fiecare utilizator nou-intrat in „blogosfera” a adus ceva nou cu sine si a contribuit la aceste transformari.

Intre 1997 si 1999 au inceput sa apara tot mai multe site-uri personale, unde oamenii faceau trimiteri catre alte site-uri sau comentau diverse evenimente din viata lor de zi cu zi sau diverse materiale citite pe alte pagini web. In aceasta perioada toti cei care isi creau un jurnal online trebuiau sa aiba anumite cunostinte tehnice, adica sa stie sa utilizeze programe pentru constructia unei pagini web si limbajul de HTML. „Boom-ul” (daca-l putem numi chiar asa!) s-a produs abia in 1999, cand blogging-ul a luat amploare o data cu aparitia „uneltelor” care inlesneau constructia unui jurnal online – adica un sistem pe baza de nume de utilizator si parola, unde utilizatorul avea doar de realizat niste setari (numele, schema grafica etc.) si apoi de introdus textul, link-urile si imaginile dorite. Mai ramanea un singur pas, apasarea butonului „Publish” (publica) si insemnarea aparea online.

Preluat din Romania Libera


 shell.gif

Despre publicul care ştie ce vrea sunt multe de spus. Aceşti oameni formează o categorie destul de rar întâlnită nu numai la noi, ci mai peste tot în lume. Şi nu e greu de imaginat de ce: mass-media şi fenomenul advertising (publicitatea), sunt două din marile forţe (interconexe bineînţeles) care se referă la formarea acestui “ce se vrea”. Ele îşi descoperă, la o analiză simplă, câteva direcţii, de altfel extrem de vehiculate şi discutate – dorinţa de senzaţional, de nou, de impact, de violent ş.a.
Exemplele, deşi ar fi poate interesante de redat, sunt multe şi cred, arhicunoscute.

Revenind, în mod aproape firesc, se implementează unele nevoi, pe care apoi omul le acceptă ca fiind ale sale, şi ulterior încearcă să le satisfacă. În context, ceea ce vrei este similar cu ceea ce trebuie să vrei. Fără să creăm teorii ale conspiraţiei, acest „trebuie” este impus de cei care dau bani şi vor bani înapoi, adică investesc. Mai mult nu ne interesează în discuţia de faţă. Oamenii care ştiu ce vor, aşadar, sunt cei care, indiferent în ce fel, au capacitatea să îşi înţeleagă nevoile, independent de trend, de modă, de inoculări, de publicitate sau media etc. De cele mai multe ori, sunt oamenii care se opun, în măsura puterilor, efectului puternic al celor două.

În teatru e la fel, la o scară mai mică. Nevoile publicului sunt acelea naturale, peste care se adugă cele dinspre media si advertising. Din mare nefericire, promovarea unei direcţii în teatru, unui produs teatral sau a unui concept teatral ar costa foarte mult şi ar fi o investiţie cam neprofitabilă. Profitabil însă este să înfiinţezi OTV sau multe alte televiziuni. Teatrul trebuie să lupte şi el cu armele date. Dar încă nu este o investiţie profitabilă.

Şi atunci, teatrul nu se poate baza decât pe acea categorie de la care am pornit, a celor care ştiu, fără să li se dea mesaje pe telefon sau televizor sau pe panouri sau în presă, că au nevoie şi de teatru. Dar aceia, cred, (fără să fi verificat, pentru că nu am bani pentru a comanda un sondaj) sunt puţini, şi în curând o să fie şi mai puţini. Aşadar, cine se oferă să investească în promovarea teatrului? Promit că fac un brand cât coca-cola (scris cu litere mici) de mare…