Posts Tagged ‘teatru’


Reporter: O să începem direct, fără introducere, căci ne cunoaştem destul de bine.

Răzvan:Bine

Rep:Foloseşti droguri?

R:Sunt câteva lucruri care au pentru mine statutul de drog, si pe care le si „folosesc” (zambeste in coltul gurii)

Rep: Care?

R:Iubita, scena de teatru, cuvântul, iarba verde,muntele…

Rep: Te consideri o persoană cu o latură feminină mai accentuată?

R: Da. Mă fascinează femininul într-atât încât ajunge câteodată să mă fascineze şi la propria persoană. In orice caz narcisist. Îmi place de mine fizic şi sunt dispus să las impulsurile din latura asta să zburde în voie, cu toate riscurile.

Rep: Din această cauză ai (n.r.aveam in 2006) părul lung?

R: Poate. Părul lung mi-a plăcut înainte de toate la femeie, până să îmi placă la mine. Mi se pare cea mai frumoasă podoabă a omului. Prima oară am spus-o unui preot, la un botez şi de atunci am reţinut-o ca atare.

Rep: Ce fobii mai ai?

R: Nu mai am, sunt corect politic, moral.

Rep: Eşti o persoană religioasă?

R: Nu. Sunt credincios, dar nu neaparat religios.

Rep: Mai exact?

R: Mai exact nu cred neaparat în Dumnezeul bisericii. Cu atât mai puţin în orice altă religie în afara celei în care am fost botezat. Dar cred în ideea de Dumnezeu înţeleasă în sens ştiinţific. Există un pre-existent, o legitate naturală cu care omul n-are de-a face, o forţă, folosind un clişeu.

Rep: Ai desfiinţa biserica? Religia?

R: Doar dacă aş fi singur pe lume. Nu, nu aş desfiinţa instituţia. Pentru că sunt de acord cu ce propune ea. Aş fi desfiinţat-o în câteva perioade istorice, dar acum nu. Totuşi mi-e teamă de oamenii credincioşi care au siguranţa că există Dumnezeu.

Rep: De ce?

R: Îi consider periculoşi. Cei care nu au nimic de pierdut sunt foarte periculoşi. Prefer oameni care să ţină la viaţa de pe pământ până una alta.

Rep: Te referi la fanaticii religioşi?

R: Cum de ai ghicit? Da, mă refer la o serie de nenorociri care se întâmplă în numele religiei. Vezi Jihadul.

Rep: Apropo, cum vezi violenţa?

R: Nu prea o văd. Cred că din educaţie, nu sunt violent şi nu îmi place violenţa. Poate cu mici excepţii.

Rep: Care?

R: Violenţa verbală mă fascinează. Am încercat de multă vreme să scriu ceva violent şi nu mi s-a părut că am reuşit niciodată.

Rep: Cum vezi desfăşurarea celui de-al treilea război mondial?

R: Pe lângă că mă tem că s-ar putea să o văd de-aproape, nu ştiu sigur, ştiu doar că al patrulea va fi cu bâte. L-am parafrazat pe Einstein

Rep: Să lăsăm la o parte politica, de ce vrei teatru?

R: Pentru că mă tem că… se pierde. Şi nu aş suporta să rămână în istorie că vremea mea a fost aia în care s-a pierdut teatrul. Evit formula „a murit teatrul” pentru că teatrul nu cred că poate să moară, poate doar să se piardă. Nu mi-aş ierta niciodată asta. E o datorie de principiu.

Rep: Te complexează teatrul?

R: Recunosc, o întrebare foarte bună. (râde) Da, ca dracu. Nu mă complexează nimic aşa cum mă complexează teatrul, pur şi simplu mă face să îmi pierd capul, să roşesc, dacă vrei. Şi asta pentru că încă avem o relaţie nedefinită, pentru că încă mă mai surprinde când se dezbracă în faţa mea, încă mă mai surprinde când mă pune pe mine să mă dezbrac. Mă frustrează că nu pot să îl domin, fuge şi eu dă-i şi fugi după el.

Rep: Te ascunzi de el?

R: Eu aşa am zis, că deocamdată ar fi mai bine să mă mai ascund, până mai prind puteri doar că nu prea a fost aşa şi lupta continuă. M-a expus, pentru că în perversitatea lui uluitoare, teatrul expune pe toată lumea.

Rep: Asta doreşti lumii întregi?

R: Cu toate riscurile, da. Asta vreau să fac pentru teatru. Nu eşti om dacă nu te expui. Iar dacă societatea ne tot duce înspre ne-expunere, ne tot dă carapace peste carapace în care să ne închidem, vorba lui Vişniec, cercuri peste cercuri, ba chiar ne mai creează şi lumi virtuale ca să ne păcălim liniştiţi, apoi teatrul are marea datorie să redea omului pe el însuşi.

Rep: Mulţumesc

R: Şi eu.

Later edit: E drept ca e uluitor de inca adevarat, si daca ma intreb acum, tot pe-acolo sunt. Stiam eu ceva :). Doar ca nu stiam ca stiu neaparat. Cu mici adaugiri. Am editat 2 raspunsuri si am scos o intrebare cu totul. Nu spun care. :))


oamenii cauta pe blog :”razvan zlavog te iubesc”
 rezultatul e : Si eu te iubesc, omule, cine oi fi tu. :)
 
Parerea este anonima iar cel care a exprimat-0 imi este prieten prin intermediul In Vino Veritas -Scrie cu stiloul. Thanks blog.
Pana in seara aceasta afirmam cu rusine ca nu am avut ocazia sa vizionez vreo piesa de teatru in Bucuresti.
Dupa seara aceasta peste rusinea deja existenta s-a asternut foarte mult regret. Daca fiecare piesa ar fi macar pe jumatate de grozava precum „Tectonica Sentimentelor”, m-as muta in Teatrul National Bucuresti.
Senzatiile traite in Sala Atelier nu se compara cu nicio sala de cinema in care am intrat vreodata. Nu poti capta in vreo dimensiune trairile pe care le transmit actorii nostri, indiferent daca folosesti Surround-Sound sau ochelari 3D. Adaugam senzatia de exclusivitate si unicitate pe care le confera cadrul restrans de putin peste 100 de persoane si e garantat ca vei reveni.
Singurele plangeri sunt legate de cele 2 gasco-pitzipoance ale Annei Lesko. Am avut neplacuta surpriza sa fim asezati exact in randul din fata lor. Cateva sugestii si precizari importante:
1.TNB nu e Turabo. Unul e cu linistea si vizionarea pieselor, celalalt cu barfele derizorii.
2. Daca aveti probleme cu auzul, apelati la betisoare / proteze auditive. Si mai renuntati la cateva nopti in Fratelli, ca probabil ati facut febra musculara la timpan. „Ce-a zis, fata?”
Tectonica sentimentelor – Merita vazut!
P.S: Multumiri lui Razvan Zlavog

 

mihai munteanu stiinte politice

 
hrana 2
in vino veritas 1
homo nud 1
dialog comic 1
razvan zlavog 1
piesa neintelegerea 1
ce este brasla 1
chris nedeea 1
tipologii personas 1

ieri

caută Vizualizări
alexandrina chelu facebook 2
richard bovnoczki 2
poze cu copii dragalasi 2
despre teatru 1
teatru pornografic 1
hrana 1
radu largeanu 1
vino veritas ravan 1
ce este un actor talentat? 1
cum sa devin un prost



Shakespeare trebuie ca s-a bucurat când l-a văzut pe Quince mic(ă) şi hotărât(ă), când i-a văzut pe Duce şi Ducesă distinşi, calmi, tandri, când a văzut zânele mici, cu ochi mari, alergând speriate de Puck, spre Titania lor semeaţă. Trebuie că i-a stat inima când Oberon furios îşi cerea dreptul de zeu peste toate şi toţi, când Bottom (Pyram) îşi curma viaţa cu sabia de lemn şi când Leul răgea furios, circumspect totuşi având în vedere inimile simţitoare ale doamnelor din public. Apoi trebuie că a râs în hohote când Thisbe, în travesti, jucată de un puşti de şapte ani, îşi declara iubirea nestrămutată şi apoi, răpusă de sentimente înalte, îşi dete, la rându-i, moartea năprasnică.

După ce se termină toate repetiţiile, începute de mult, rămâne rugăciunea în grup, un moment emoţionant, şi apoi începe spectacolul. Îndrăgostiţii, maturi, înţeleg cum stă treaba, simt audienţa, şi alternează momentele de sinceritate veritabilă cu glume, poante, care să ducă show-ul cât mai aproape de noi. Punct ochit, punct lovit. Credibilitatea vine tocmai din combinaţia de comic şi patimă, pentru că detaşarea din anumite momente le subliniază pe celelalte.

Apoi, în cuplu, poate cel mai dificl cuplu din piesă, Titania şi Oberon schiţează stilizat un tango în care îşi asumă toate nenorocirile abătute pe pământ…”întregul crug al vremii se răstoarnă”. Puternic, fioros pe alocuri, nuanţat, atent…

Puck, mic şi al naibii, face ce ştie mai bine, e prezent la apel în faţă “măritului stăpân”, vrăjeşte pe unul şi pe altul în scenă, dar mai ales vrăjeşte pe majoritatea în public. La drept vorbind, îşi găseşte o lume a lui, în care parcă visează de multe ori, aşteptând ce ştie el că îi stă in putere să facă. Bottom pânzarul face furori cu capul de măgar şi publicul e cucerit irevocabil. Mai mai că strigă, precum visează meşteşugarul Bottom: “BIS!BIS!”

Luna şi Zidul, comice doar prin apariţie (şi prin geniul lui Shkspr), îşi duc personajele într-o zonă parodică extrem de nimerită, şi Leul are momentele de glorie când o sperie pe Thisbe şi îi mestecă voalul cu poftă…

Parcă totul ajunge însă la culme când vedeta de drept, super-starul (iertaţi-mi termenul, credeţi-mă, e nimerit) trupei Teatrul Vienez de Copii, cel mai mic actor (4 ani) apare drept dulăul Lunii şi dă din coadă, apoi face cu mână publicului înainte de a dormi lângă prietenii lui meşteşugarii…

Aplauzele şi hohotele de râs îi cam încurcă pe copii, şi sala nu mai ştie ce să facă mai întâi şi aproape îşi înăbuşe râsul şi îşi reţine aplauzele în câteva rânduri ca să audă următoarea replică. Piesa jucată de meşteşugari e un succes categoric. Tensiunea comică se acumulează şi se descarcă într-un ritm ameţitor, pentru că actorii sunt pe poziţii, ştiu ce şi cum au de făcut, iar publicul apreciază profesionalismul. Şi dacă tot vorbim despre profesionalism, salutăm culisele, ţinute în frâu de cei care i-au pregătit pe copii, care i-au aşezat la locurile lor, dreapta-stânga, sus-jos, astfel încât să ştie fiecare, în vâltoarea evenimentelor, unde şi când să intre şi să iasă din scenă.

În fine, scenele alternează, se leagă, se dezleagă, conflictele de rezolvă încet încet şi apoi cu mic, cu mijlociu, cu mare, noi de-acolo din public, marele Will din eter, aplaudăm, căci nu-i aşa, dacă umbre ce sunt micii şi marii actori, ne-au adus vreo supărare, “nu plecaţi, până ce n-aplaudaţi”. Şi am aplaudat, pe toţi împreună şi pe fiecare separat. Şi am uitat că… şi că… şi că…

Şi oricât de mult sunt vrăjit şi eu de floarea lui Puck, îmi pare nimerit să vorbesc (scriu) despre puterea teatrului de a elibera, mai ales într-un context autohton în care nu de puţine ori am tânjit, noi şi-ai noştri, după această senzaţie, stare, idee. Şi cer iertare dacă îmi pierd obiectivitatea şi alunec încet sper exaltare şi retorică, dar subiectiv vorbind, acoperit de o senzaţie puternic resimţită joi seara la spectacol, îmi pare că trăim într-o lume frumoasă, într-o lume de vis. Oare-i chiar aşa?  Personal am trăit visul unei nopţi de vară, toamna, visul unei generaţii libere, eliberate.


Atenţie, se deschid uşile: Urmează Teatru/Film!

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” îşi deschide uşile, în perioada 28-30 martie. Cei dornici să urmeze o carieră artistică pot trăi pentru trei zile alături de studenţi şi profesori în atmosfera atelierelor de la Facultăţile de Teatru şi Film.
Vă aşteaptă platourile de filmare, repetiţii, şedinţe foto şi multimedia, colocvii, workshopuri cu studenţi actori, regizori, scenografi, coregrafi, păpuşari, teatrologi, scenarişti, filmologi, operatori.
Fiecare seară se va încheia cu un spectacol de teatru susţinut de studenţii anului III Arta Actorului: Platonov de A.P.Cehov, Treapta a 9-a de Tom Ziegler, Bolnavul închipuit de Moliere, iar duminică dimineaţa… O noapte furtunoasă de I.L.Caragiale.
Vor fi proiecţii cu cele mai bune scurt-metraje, premiate în Festivalul CineMAiubit, ediţia 2007.
Deschiderea oficială va avea loc vineri 28 martie, ora 10, în sala „Ileana Berlogea”, la sediul UNATC, str Matei Voievod, nr. 75-77.

După uşi suntem noi care te aşteptăm pe TINE!

Contacte:
Director- Răzvan Zlăvog
Responsabil cu presa- Eugen Păsăreanu
Email: usideschise2008@yahoo.com*

*Pentru program în variantă electronică trimiteţi un e-mail.


master.jpg

U.N.A.T.C, secţia de Teatrologie-jurnalism teatral-management cultural przintă:

Care e sensul cultural al cinematografiei autohtone actuale post-Mungiu,
Care sunt linkurile între generaţia prolifică din cinema şi teatrul contemporan,
Cum se pot tranziţiona idei,
Cum se realizează, dacă se realizează, comunicarea între segmente.

Luni, 3 martie, orele 17

Master deschis la UNATC, secţia de Teatrologie,

etaj 3, sala I,

Intrarea liberă.**întâlnirile se vor desfăşura timp de patru săptămâni în fiecare luni.