Posts Tagged ‘UNATC’


Există vreo soluţie sau doar ne învârtim orbecăiţi ca printre reclamele luminoase din Las Vegas, într-o multitudine de false deziderate, de false propuneri, de false vizuini viziuni? Greu de spus. Gândurile pleacă în multe direcţii, e greu să obţii o concluzie oarecum fidelă tuturor coordonatelor lumii contemporane. Nu e mai puţin adevărat că de multe ori încercarea e adevărata reuşită.

Plecând de aici, despre teatru şi funcţiile sale se poate perora mult. O să ne oprim, pe rând, la câte un aspect. Ce vină poartă producţia teatrală românească (şi reflecţia ei) de soi recent, în evoluţia sau involuţia culturii naţiei (mă rog, ţării)? Păi să vedem: primul aspect se referă la calitatea oricărui act uman îndreptat spre om şi la conditiile primare pe care le presupune acest act.

Dubii avem în privinţa modulului şi acuitatăţii cu care cei care fac teatru sunt conectaţi la realitatea dată (culturală, socială, geo-politică, axiologică etc.) Fără să alunecăm spre exemple, putem fără echivoc să spunem că, de cele mai multe ori, omul de teatru se distinge, se distanţează şi se diferenţiază (ca să fim redundanţi) uneori pe drept, alteori forţat, de realitatea pe care ar trebui, într-un fel sau altul să o slujească. Orgoliul, statutul de victimă a „vremuirii” (ca un veşnic Moromete), nostalgia, pasivitatea, lipsa fermentului creator autentic şi altele se pot alinia ca răspunsuri, ca motive pentru asta. Retoric, se poate traduce cam aşa: Dacă nu înţelegi omul, cum o să poţi să îl atingi, să îl impresionezi, să îl modifici? Nu poţi. Poate o să te respecte sau admire, dar atât. Imaginaţi-vă numai un Socrate muult prea deştept pentru discipolii săi şi care se comportă ca atare. Ce rezultat ar putea avea…?

Acest aspect încercăm să îl numim Informare, şi îl decretăm vital, absolut necesar. Şi de la el trecem spre cealaltă dimensiune a teatrului.

De partea cealaltă a baricadei sau poate din aceeaşi oală, cei care mediază teatrul au şi ei partea lor de responsabilitate. Ca să poţi să redai un produs artistic trebuie să înţelegi, până una alta, creatorul. Şi abia apoi să înţelegi publicul, contextul etc. La noi, criticul (cu subînţeleasa nuanţă peiorativă românească) are parcă un soi de infatuare a priori, înainte de orice altă caracteristică. O rază de meschinărie, de auto-referenţialitate în actul critic. Explicaţia nu e foarte spectaculoasă, se construieşte simplu: raportarea deficitară la creator de pe un piedestal fals numit obiectivitate. Dacă aparent e sănătoasă,  obiectivitatea este irealizabilă şi, consecutiv, indezirabilă. În imperativ, probabil ar suna cam aşa: Nu trebuie să aspiri la ceva ce nu poţi avea din principiu, trebuie doar să colaborezi cu cel care creează, (un soi de schimb între subiectivităţi) spre realizarea a ceea ce ar trebui să fie un scop comun…

Dar nu facem asta. Din contră. Nu colaborăm, însă nu pentru că nu am putea sau nu am fi capabili să ne înţelegem. Ci pentru că suntem orgolioşi, mândri. Pentru că avem impresia că prin a scrie despre noi trebuie să refacem creaţia, să o şlefuim, să o ajustăm. Nimic mai fals. Criticul NU este un artist. Şi nici nu trebuie să fie. Formatorul de opinie trebuie să ştie de la bun început că opinia lui este necesară pentru a susţine, şi, poate, nuanţa sau media opinia artistului. Nu pentru a o substitui.

Există această paradigmă a gândirii în teatrul românesc, conform căreia cel care critică o face din frustrare, pentru a rezolva la nivelul conştiinţei faptul că propria persoană nu a reuşit să fie artist. Destul de imbecil(ierţati termenul, vă rog), zic eu, acest mod de gândire. Până la urmă, oricât pare că lumea nu ştie, există o facultate care pregăteşte critici, nu frustraţi. Există cursuri, profesori uimitor de buni, o programă, oameni care îşi dau interesul pentru ca actul critic –visavi de …. teatrul şi filmul românesc să fie un act responsabil. Cel puţin. Ştiu asta pentru că pe băncile acelei facultăţi m-am pregătit şi eu. Nu e o presupunere, e o realitate.

Un lucru e cert totuşi. Şi m-aş bucura să rămână cert, cumva, de azi pentru totdeauna. Sunt oameni extraordinari care sunt critici de teatru, nu actori, nu regizori, nu artişti. Oameni fără de care teatrul nostru românesc nu ar fi nici pe departe atât de bun cum este. Oameni care nu scriu din grandomanie sau orgoliu, ci pentru că iubesc teatrul, cultura, omul în “edge”-ul civilizaţiei sale, în plenitudinea sa. Teatrul asta face, bietul de el, ne expune pe toţi.

Eu de-asta îl iubesc, de-asta îl slujesc atât cât pot, cu toate greşelile ortografice din lume. Şi oricât de “varză” cu carne sau de post, ar fi articolele mele.

La mulţi ani, cu drag,

Autorul.

Anunțuri

joi 15 MAI ora 19:30

PREMIERA SPECTACOLULUI

FOOL FOR LOVE de Sam Shepard

traducerea: Alina Din

versiunea scenica: Alexandru Dumitru Mazgareanu

distributia:

MAY……………………..Ana Ularu

anul IV clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu

EDDIE……………Adrian Nicolae

anul III clasa prof. univ. dr. Adriana Popovici

MARTIN………………Ionuţ Vişan

anul II clasa conf. univ. dr. Doru Ana

BATRANUL……………Vasile Flutur

anul II clasa conf. univ. dr. Doru Ana

regia:

Alexandru Dumitru Măzgăreanu

anul III clasa prof. asoc. Tudor Mărăscu, lector univ. dr. Felix Alexa

scenografia:

Ioana Paşca

operator lumini: Elena Morar

operator sunet: Alexandru Roza

U.N.A.T.C. str. Matei Voievod 75 77 , liniile 90,86 statia MECET

Etajul 3 SALA……PLATOUL DE REGIE „ION SAVA”

zona Pache Protopopescu / Matasari

INTRAREA LIBERA!
vezi http://spectacolulfoolforlove.blogspot.com/

URMATOARELE REPREZENTATII: SAMBATA 24 MAI ora 19:30 si VINERI 30 MAI ora 19:30


Idei despre modalitatea de lucru a regizorului David Esrig, notate ad-hoc:

• Plasarea personajului în situaţie, descoperirea polilor între care se află orice personaj
• Raporetarea detaliilor parcursului scenic la SCOPUL discursului
• Descoperirea funcţiei oricărei replici
• Aflarea momentului de capotare al adeversarului

În interpretare şi intenţie, raportul de 1:1 (situaţie gravă, interpretare gravă) prezintă o suită de pericole între care: actorul e tentat să apeleze nu la trăire, ci la jucarea trăirii (mijloacele exterioare)

„fantezia nu porneşte dacă nu credem în ceva”

• Munca regizorului constă în punereea de probleme, referitoare la text (juste), şi apoi din găsirea de soluţii
• Realitatea INFORMAŢIONALĂ pe care o susţine un text nu e întotdeauna în concordanţă cu realitatea EMOŢIONALĂ, aşa cum un moderator de televiziune nu este acelaşi lucru cu un actor
• Regia ajută actorul să descopere un „adevăr mai adânc” –raortul de 1:1 ţine de efectul exterior pe care îl poate produce un actor, nu de „adevăr”
• Etapizarea lucrului pe text: lectura logică (accente, sensul frazei)
structurarea acţiunilor – paşii (aici apar intenţiile şi afectivitatea)
identificarea mentală cu acţiunea prin imaginaţie

• Comicul poate fi folosit (în extrem) până când i se relevă tragicul intrinsec, aşadar pentru a spori efectul tragic al unei situaţii, replica etc
• Nu se oferă actorului destinaţia finală ci intenţiile care să îl conducă până acolo
• Nu putem considera în analiză ca fapt ceea ce ştim deja că s-a întâmplat (că există)
• Regizorul trebuie să creeze necesităţi juste care să determine acţiunile, funcţionând în acrod cu un principiu al înlănţuirii acţiunii
• Regia să fie a unui film interior
• Cheia performanţei actoriceşti stă în găsirea impulsurilor corecte

„America e demult descoperită, nu o putem descoperi de fiecare dată”

Teatrul trebuie să caute ELEMENTUL EXISTENŢIAL, valoros pentru viaţă.
Când teatrul îşi atinge menirea, se împlineşte, ceremonialitatea care îi stă la bază se estompează, convenţiile de comportare ale spectatorului dispar…


Beatrice Picon Vallin, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi teatrologi din lume la ora actuală, a susţinut la U.N.A.T.C. o conferinţă cu titlul „Rolul dramaturgiei lui Shakespeare în teatrul european”. Încadrat în suita întâlnirilor (atelierelor de regie) pe care le susţine zilele acestea la Facultatea de Teatru, regizorul David Esrig, conferinţa s-a bucurat de aportul regizorului, de această dată traducător şi interpret.

Din colaborarea excepţională a celor doi (lector şi translator) s-au născut, între altele, următoarele idei referitoare la unul dintre părinţii teatrului modern, Eduard Gordon Craig:

• Regizorul de teatru face ca, la începutul sec. XX, autorul să fie repus în drepturi, jucat după măsura propriului text, studiat, înţeles şi abia apoi montat
• Acestă idee contrazice prejudecata, chiar de notă recentă, conform căreia regizorul este „duşmanul” autorului
• Apariţia funcţiei regizorale face ca Shakespeare să se joace din nou în original (sau în traduceri responsabile), iar tendinţa este de stabilire a unui spaţiu de încredere între autor şi regizor
• Eduard Gordon Craig, omul de teatru englez, reformator al teatrului de început de secol XX, propune o operă de meditaţie plastică faţă de text în care locul cel mai important trebuie să îl ocupe: gestul şi mişcarea
• Regizorul este un creator de operă, nu un interpret
• Regizorul lucrează cu viziuni –la Craig este vorba de o viziune interioară (exprimată plastic) laolaltă cu o viziune exterioară. Ex: teatrul este văzut ca un munte abrupt pe vârful căruia se află un nor care îl acoperă
• Gordon Craig s-a ocupat de teatru toată viaţa, iar Shakespeare s-a aflat în centrul preocupărilor sale
• În primul manifest teatral, citatele sunt numai din Shakespeare, iar originalul este structurat după următoarea schemă: o pagină de text, o pagină transparentă scrisă aşezată pe următoarea pagină reprezentând o imagine
• Căutarea lui Craig, prin intermediul vizunilor fantastice: Spaţiul în care tragedia Shakaspeare-iana să devină jucabilă
• Craig declară în mai multe rânduri că este imposibil de montat Hamlet dar lucrează la asta toată viaţa
• Se postulează independenţa teatrului faţă de celelalte arte
• În ciuda preocupării către arta plastică (gravură, schiţă) Craig refuză pictura pe scenă
• Căutările în domeniul scenografiei se duc în sensul unei scenografii noi, active: resursele de bază sunt pe de o parte scara şi pe de altă parte paravanele
• Scena sa se baza pe mişcarea personajelor şi a obiectelor, reprezentând, în factor ideal, ideea în spaţiu, cu ajutorul mişcării
• Actorul este înţeles de Craig ca o supra-marionetă, fiind în mod necesar cerut de spaţiul pe care îl concepe regizorul. El trebuie să poată facă orice pe scenă şi să controleze tot ce face, să poată vorbi cu irealitatea, să poată purta mască.

**Atelierele susţinute de David Esrig continuă până pe 15 mai şi au loc în sediul UNATC, la etajul I, Sala Berlogea


Atenţie, se deschid uşile: Urmează Teatru/Film!

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” îşi deschide uşile, în perioada 28-30 martie. Cei dornici să urmeze o carieră artistică pot trăi pentru trei zile alături de studenţi şi profesori în atmosfera atelierelor de la Facultăţile de Teatru şi Film.
Vă aşteaptă platourile de filmare, repetiţii, şedinţe foto şi multimedia, colocvii, workshopuri cu studenţi actori, regizori, scenografi, coregrafi, păpuşari, teatrologi, scenarişti, filmologi, operatori.
Fiecare seară se va încheia cu un spectacol de teatru susţinut de studenţii anului III Arta Actorului: Platonov de A.P.Cehov, Treapta a 9-a de Tom Ziegler, Bolnavul închipuit de Moliere, iar duminică dimineaţa… O noapte furtunoasă de I.L.Caragiale.
Vor fi proiecţii cu cele mai bune scurt-metraje, premiate în Festivalul CineMAiubit, ediţia 2007.
Deschiderea oficială va avea loc vineri 28 martie, ora 10, în sala „Ileana Berlogea”, la sediul UNATC, str Matei Voievod, nr. 75-77.

După uşi suntem noi care te aşteptăm pe TINE!

Contacte:
Director- Răzvan Zlăvog
Responsabil cu presa- Eugen Păsăreanu
Email: usideschise2008@yahoo.com*

*Pentru program în variantă electronică trimiteţi un e-mail.