Posts Tagged ‘virtual’


“SCRIE CU STILOUL!”

De astăzi deschid, odată cu sărbătorirea articolului cu numărul 100, campania de pomovare a blogului IN VINO VERITAS.

– Aşadar, doamnelor şi domnilor cititori:

CAMPANIA ”Scrie cu stiloul!”

Ce trebuie făcut/avut: 1.

1 minut în care să se analizeze care este cantitatea de informaţii pe care o primiti zilnic de pe internet, ce fel de subiecte, ce calitate, ce metodă, ce exprimare.

2. al doilea minut consecutiv, ce soluţii aveti – ce opţiuni, ce alternative.

3. să dea o notă de la 1 la 10 acestei combinaţii. Dacă nota este peste 7, cel puţin teoretic blogul IN VINO VERITAS nu vă mai ajută prea tare. Trataţi-l ca pe o lectură de amuzament. Pentru că eu cred în această generalizare forţătă cum că majoritatea vom avea nota sub 7, vă propun blogul “In Vino Veritas”. Si asta pentru ca:

IN VINO VERITAS este un spaţiu de exprimare a unei conştiinţe, care nu se vrea o autoritate în domeniul conştiinţelor.

IN VINO VERITAS este, atât cât poate fi, modul meu de a trimite un mesaj clar.

IN VINO VERITAS se referă la teatru, film, artă, opinie, studiu, cronică.

IN VINO VERITAS este o reacţie a mea, mediată de bunul meu simţ, la o realitate – virtuală şi reală – în care trăim cu toţii.

IN VINO VERITAS nu tolerează înscrisuri care să ne facă să ne fie jenă că suntem oameni, cu subiecte de prost-gust, nu tolerează falsuri, jumătăţi de măsură. Ci sinceritatea şi diplomaţie.

IN VINO VERITAS caută să pună probleme, şi să le argumenteze, conform cu raţiunea şi logica.

IN VINO VERITAS nu vrea să ofere sentinţe, nici judecăţi de fond, ori soluţii spectaculoase. Pentru asta nu ne trebuie sistemul binar. Pentru asta e viaţa reală şi directă, în care vorbim de altă luptă, cu alte arme.

IN VINO VERITAS se recunoaşte învins de multe ori de deznădejdea de a scrie către web, cu atât de multe coduri şi programe care mediază şi alterează comunicarea. Între mii de pagini cu ce-i mai mizer în noi. Dar,

IN VINO VERITAS înseamnă să scrii cu stiloul şi să arunci în megabiţi. E un risc asumat.

Autorul.

Anunțuri

Reporter: O să începem direct, fără introducere, căci ne cunoaştem destul de bine.

Răzvan:Bine

Rep:Foloseşti droguri?

R:Sunt câteva lucruri care au pentru mine statutul de drog, si pe care le si „folosesc” (zambeste in coltul gurii)

Rep: Care?

R:Iubita, scena de teatru, cuvântul, iarba verde,muntele…

Rep: Te consideri o persoană cu o latură feminină mai accentuată?

R: Da. Mă fascinează femininul într-atât încât ajunge câteodată să mă fascineze şi la propria persoană. In orice caz narcisist. Îmi place de mine fizic şi sunt dispus să las impulsurile din latura asta să zburde în voie, cu toate riscurile.

Rep: Din această cauză ai (n.r.aveam in 2006) părul lung?

R: Poate. Părul lung mi-a plăcut înainte de toate la femeie, până să îmi placă la mine. Mi se pare cea mai frumoasă podoabă a omului. Prima oară am spus-o unui preot, la un botez şi de atunci am reţinut-o ca atare.

Rep: Ce fobii mai ai?

R: Nu mai am, sunt corect politic, moral.

Rep: Eşti o persoană religioasă?

R: Nu. Sunt credincios, dar nu neaparat religios.

Rep: Mai exact?

R: Mai exact nu cred neaparat în Dumnezeul bisericii. Cu atât mai puţin în orice altă religie în afara celei în care am fost botezat. Dar cred în ideea de Dumnezeu înţeleasă în sens ştiinţific. Există un pre-existent, o legitate naturală cu care omul n-are de-a face, o forţă, folosind un clişeu.

Rep: Ai desfiinţa biserica? Religia?

R: Doar dacă aş fi singur pe lume. Nu, nu aş desfiinţa instituţia. Pentru că sunt de acord cu ce propune ea. Aş fi desfiinţat-o în câteva perioade istorice, dar acum nu. Totuşi mi-e teamă de oamenii credincioşi care au siguranţa că există Dumnezeu.

Rep: De ce?

R: Îi consider periculoşi. Cei care nu au nimic de pierdut sunt foarte periculoşi. Prefer oameni care să ţină la viaţa de pe pământ până una alta.

Rep: Te referi la fanaticii religioşi?

R: Cum de ai ghicit? Da, mă refer la o serie de nenorociri care se întâmplă în numele religiei. Vezi Jihadul.

Rep: Apropo, cum vezi violenţa?

R: Nu prea o văd. Cred că din educaţie, nu sunt violent şi nu îmi place violenţa. Poate cu mici excepţii.

Rep: Care?

R: Violenţa verbală mă fascinează. Am încercat de multă vreme să scriu ceva violent şi nu mi s-a părut că am reuşit niciodată.

Rep: Cum vezi desfăşurarea celui de-al treilea război mondial?

R: Pe lângă că mă tem că s-ar putea să o văd de-aproape, nu ştiu sigur, ştiu doar că al patrulea va fi cu bâte. L-am parafrazat pe Einstein

Rep: Să lăsăm la o parte politica, de ce vrei teatru?

R: Pentru că mă tem că… se pierde. Şi nu aş suporta să rămână în istorie că vremea mea a fost aia în care s-a pierdut teatrul. Evit formula „a murit teatrul” pentru că teatrul nu cred că poate să moară, poate doar să se piardă. Nu mi-aş ierta niciodată asta. E o datorie de principiu.

Rep: Te complexează teatrul?

R: Recunosc, o întrebare foarte bună. (râde) Da, ca dracu. Nu mă complexează nimic aşa cum mă complexează teatrul, pur şi simplu mă face să îmi pierd capul, să roşesc, dacă vrei. Şi asta pentru că încă avem o relaţie nedefinită, pentru că încă mă mai surprinde când se dezbracă în faţa mea, încă mă mai surprinde când mă pune pe mine să mă dezbrac. Mă frustrează că nu pot să îl domin, fuge şi eu dă-i şi fugi după el.

Rep: Te ascunzi de el?

R: Eu aşa am zis, că deocamdată ar fi mai bine să mă mai ascund, până mai prind puteri doar că nu prea a fost aşa şi lupta continuă. M-a expus, pentru că în perversitatea lui uluitoare, teatrul expune pe toată lumea.

Rep: Asta doreşti lumii întregi?

R: Cu toate riscurile, da. Asta vreau să fac pentru teatru. Nu eşti om dacă nu te expui. Iar dacă societatea ne tot duce înspre ne-expunere, ne tot dă carapace peste carapace în care să ne închidem, vorba lui Vişniec, cercuri peste cercuri, ba chiar ne mai creează şi lumi virtuale ca să ne păcălim liniştiţi, apoi teatrul are marea datorie să redea omului pe el însuşi.

Rep: Mulţumesc

R: Şi eu.

Later edit: E drept ca e uluitor de inca adevarat, si daca ma intreb acum, tot pe-acolo sunt. Stiam eu ceva :). Doar ca nu stiam ca stiu neaparat. Cu mici adaugiri. Am editat 2 raspunsuri si am scos o intrebare cu totul. Nu spun care. :))


stilou

“SCRIE CU STILOUL!”

De astăzi deschid, odată cu sărbătorirea articolului cu numărul 100, campania de pomovare a blogului IN VINO VERITAS.

– Aşadar, doamnelor şi domnilor cititori:

CAMPANIA ”Scrie cu stiloul!”

Ce trebuie făcut/avut: 1.

1 minut în care să se analizeze care este cantitatea de informaţii pe care o primiti zilnic de pe internet, ce fel de subiecte, ce calitate, ce metodă, ce exprimare.

2. al doilea minut consecutiv, ce soluţii aveti – ce opţiuni, ce alternative.

3. să dea o notă de la 1 la 10 acestei combinaţii. Dacă nota este peste 7, cel puţin teoretic blogul IN VINO VERITAS nu vă mai ajută prea tare. Trataţi-l ca pe o lectură de amuzament. Pentru că eu cred în această generalizare forţătă cum că majoritatea vom avea nota sub 7, vă propun blogul “In Vino Veritas”. Si asta pentru ca:

IN VINO VERITAS este un spaţiu de exprimare a unei conştiinţe, care nu se vrea o autoritate în domeniul conştiinţelor.

IN VINO VERITAS este, atât cât poate fi, modul meu de a trimite un mesaj clar.

IN VINO VERITAS se referă la teatru, film, artă, opinie, studiu, cronică.

IN VINO VERITAS este o reacţie a mea, mediată de bunul meu simţ, la o realitate – virtuală şi reală – în care trăim cu toţii.

IN VINO VERITAS nu tolerează înscrisuri care să ne facă să ne fie jenă că suntem oameni, cu subiecte de prost-gust, nu tolerează falsuri, jumătăţi de măsură. Ci sinceritatea şi diplomaţie.

IN VINO VERITAS caută să pună probleme, şi să le argumenteze, conform cu raţiunea şi logica.

IN VINO VERITAS nu vrea să ofere sentinţe, nici judecăţi de fond, ori soluţii spectaculoase. Pentru asta nu ne trebuie sistemul binar. Pentru asta e viaţa reală şi directă, în care vorbim de altă luptă, cu alte arme.

IN VINO VERITAS se recunoaşte învins de multe ori de deznădejdea de a scrie către web, cu atât de multe coduri şi programe care mediază şi alterează comunicarea. Între mii de pagini cu ce-i mai mizer în noi. Dar,

IN VINO VERITAS înseamnă să scrii cu stiloul şi să arunci în megabiţi. E un risc asumat.

Autorul.


Conferinţele de teatrologie pe care le-a găzduit Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova au vorbit despre o realitate teatrală a abordărilor. Diversificate şi diversificabile la maxim, versiunile pe care le suportă Shakespeare sunt atât măsura marelui autor britanic cât şi reflexia re-creatorilor săi.

Mai mult decât atât, fără să fie subliniată ca atare explicit, tendinţa de fond (nu de formă, atenţie) pe care o trădează căutările cercetătorilor, inovatorilor şi observatorilor din lumea bună a teatrului se poate reduce la următoarele:

Teatrul este un motor pentru descoperirea (continuă şi nu originală sau actuală neapărat) a identităţilor, a factorilor care compun omul, a relaţiei, a transcendenţei, a marilor şi micilor întrebări despre om.
Specific, teatrul constă într-un proces mutual (atât din partea actorilor cât şi din partea spectatorilor) de intruziune în „intimitate”.

*definiţia intimităţii în contextul actual dezvăluie câteva mize importante: spaţiul pe care ni-l arogăm drept intim este în creştere, prin procesul de alienare faţă de celălalt-ul concret în favoarea apropierii unui celălalt virtual; infinitatea iluzorie, aparentǎ, pe care o oferǎ virtualitatea expandeazǎ intimitatea pânǎ când aceasta ajunge sǎ îmbrǎţişeze întregul univers.

În contra-partidă, suita de acţiuni şi re-acţiuni convenţionale dar şi spontane, pe care participanţii, deopotrivă actori şi spectatori, şi le atribuie şi însuşesc, desface cercul strâmt (aparent imens) al intimului şi face loc contactului.

Mai exact, contactul pe care îl obţinem la teatru (atunci când acesta respectă adevărata sa măsură) invadează, de multe ori chiar subversiv, intimul fiecăruia şi spaţiul intim al grupului (o aşa-numitǎ intimitate comună) astfel încât permite ca experienţa să fie remarcabilă, apoape de lux. Concluziv, este vorba de experienţa omului pus din nou în relaţie cu ceea ce îl defineşte mai bine decât orice: alteritatea.